Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Zece ani de parteneriat strategic România - Republica Moldova. România reconstruieşte teatrul din Cahul

Republica Moldova şi România marchează, în acest an, un deceniu de la stabilirea parteneriatului strategic între cele două state româneşti. În această perioadă, din banii României, în Basarabia au fost finanţate şi realizate zeci de proiecte strategice, care au îmbunătăţit viaţa oamenilor din Republica Moldova. România a investit enorm şi în susţinerea culturii din Basarabia. Pentru construcţia unui nou sediu al Teatrului muzical-dramatic "Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Cahul, Guvernul de la Bucureşti a donat 800 de mii de euro.

Teatrul muzical-dramatic “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul a fost fondat în 1987, de către o trupă de absolvenţi ai Institutului de Stat al Artelor din Chişinău. Până astăzi s-au montat peste 100 de spectacole. Construcţia noului sediu al teatrului din oraşul Cahul a început la sfârşitul anului 2014, cu suportul financiar al Guvernului României.

Teatrul din Cahul va avea un nou sediu graţie sprijinului de 800 de mii de euro, oferit de Guvernul României. Alţi 400 de mii de euro au fost alocaţi din Bugetul Republicii Moldova.

Andrei Chistol a menţionat că recent a fost finalizată procedura de instalare a echipamentului pentru sunet şi lumini a scenei teatrului achiziţionat datorită mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat.La rândul său, directorul instituţiei, Gheorghe Mândru a afirmat că administraţia teatrului s-a adaptat rapid la noile realităţi determinate de pandemia virusului COVID-19.

Guvernul României a alocat suma de 800 de mii de euro pentru construcţia noului sediu al Teatrului Republican Muzical-Dramatic „B. P. Haşdeu”.

Similare
RECOMANDĂRI