Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Istoria de mai bine de 100 de ani a Imnului României „Deşteaptă-te, române!”
Primul imn al statului român modern a fost cântat în anul 1862, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Pe atunci, era numai o melodie, fără cuvinte. Compozitorul era un muzician german. După abdicarea lui Cuza şi venirea pe tron a domnitorului Carol I, imnul nu a fost schimbat.
După anul 1881, când România a devenit regat, acea melodie a fost completată de câteva versuri compuse special de poetul Vasile Alecsandri. În acel moment, imnul era intitulat „Trăiască regele”, şi a fost imn naţional până în anul 1947, când regele Mihai a fost forţat să abdice.
În 1948, România a căpătat un alt imn, compus de muzicianul Matei Socor. Imnul a fost pus pe un text al scriitorului Aurel Baranga chiar în anii morţii lui Stalin. Aceluaişi Matei Socor i s-a comandat un alt imn, iar de această dată versurile au fost compuse de poeţii Dan Deşliu şi Eugen Frunză. Acest al treilea imn s-a numit „Te slăvim, Românie”. Imnul s-a cântat până în anul 1977, când cu prilejul centenarului independenţei, Nicolae Ceauşescu a luat decizia ca imnul naţional să devină o compoziţie clasică, din secolul XIX, a lui Ciprian Porumbescu. Titlul era: „Trei culori”. Acest ultim imn al României comuniste a fost cântat între anii 1977 şi 1989. Unele versuri se pare că au fost adaptate de însuşi Nicolae Ceauşescu.
Imnul naţional al României de astăzi este de fapt unul mai vechi decât celelalte patru. „Deşteaptă-te, române!” are la origine un cântec religios, cizelat de Anton Pann. Acesta este legat de revoluţia din 1848 şi are versurile poetului Andrei Mureşan.
Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste pentru oamenii inteligenţi.