11 frizerii au fost închise pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID-19
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

11 frizerii au fost închise pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID-19

11 frizerii au fost închise ca urmare a verificărilor cu privire la respectarea măsurilor instituite în contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, a fost sistată activitatea unei instituţii medicale şi a unui centru de sport, potrivit informaţiilor Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Vasile Guştiuc, susţine că în ultima săptămână a lunii iunie au fost supuse controalelor 194 de obiective. Ca urmare, s-a decis sistarea activităţii a 13 obiective, precum şi întocmirea a opt procese verbale contravenţionale, suma amenzilor fiind de 31 de mii de lei, scrie IPN.

În contextul în care din 1 iulie sunt reluate şi alte tipuri de activităţi economice, Vasile Guştiuc a menţionat că de joi vor fi efectuate controale inopinate şi la alte tipuri de obiective care prestează servicii.

Secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, a menţionat că, pe parcursul săptămânii trecute, oamenii legii au efectuat verificări chiar şi de câteva ori în cazul celor 24 600 de persoane aflate în autoizolare. În 68 de cazuri s-a constatat încălcarea regimului de autoizolare, iar ca urmare au fost întocmite procese verbale. Responsabilul a declarat că verificările vor continua, iar în cazul abaterilor, vor fi aplicate sancţiuni pentru a responsabiliza cetăţenii.
Similare
RECOMANDĂRI