Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Accident în Chişinău. O femeie însărcinată a fost lovită de un şofer în stare de ebrietate

O femeie însărcinată a fost rănită după ce taxiul în care se afla a ieşit de la şosea şi s-a izbit de un gard metalic. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, pe strada Mihai Viteazu din Chişinău. Şoferul, în vârstă de 28 de ani, avea o alcoolemie 0,45 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe numele lui, poliţia a demarat un dosar penal pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Pedepasa şoferului va fi stabilită de instanţă, în funcţie de gravitatea rănilor pasagerei.

Vă reamintim că alcoolul la volan a făcut şi ieri victime, în satul Piatra, raionul Orhei. Trei persoane a murit, printre care şi primăriţa localităţii, iar băiatul ei, de 14 ani, este internat la Institutul Mamei şi copilului, fiind în comă. Şoferul, în vârstă de 30 de ani, care a produs tragicul accident, riscă până la 12 ani de puşcărie şi anularea dreptului de a conduce mijloce de ransport.
Similare
RECOMANDĂRI