Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Agenţii economici insistă pe scumpirea biletelor de călătorie cu microbuzele din Chişinău. Unii şoferi, însă, cred că pretenţiile administratorilor sunt exagerate

Administratorii rutelor de microbuze din Chişinău cer insistent scumpirea biletelor de călatorie. În loc de 3 lei, ei vor 6 sau chiar 10 lei pentru o cursă. În plus, Primăria să le ofere şi subvenţii de 70 de milioane de lei anual, pentru întreţinerea parcului auto. Dacă aceste cereri nu vor fi satisfacute până la sfârşitul săptămânii, transportatorii ameninţă cu greva. Asta chiar daca unii şoferi spun că nu ar fi cazul ca o călătorie să se scumpească atât de mult.

Reprezentanţii companiilor care au gestiune microbuzele din Chişinău au dat un ultimatum Primăriei. Ei cer, de o lună, scumpirea biletelor.
 
OLEG ALEXA, preşedinte APOTA: „Dacă ei vor tacea în semn de protest în anumite zile, anumite ore, noi ne vom staţiona. Asta este mesajul nostru”.
 
Administratorii se plâng că tariful de 3 lei nu a mai crescut din 2006 şi cer autorităţilor să scumpească biletului de călătorie până la 6 lei. Dacă li se va cere să reînoiască parcul auto, ei spun că vor chiar zece lei pentru un bilet. În plus, vor şi 70 de milioane de lei, anual, subvenţii pentru cele 700 de microbuze care circulă prin oraş.
 
VEACESLAV GĂINĂ, administrator: „Aici se fură ca în pădure, cine fură, unde se duc 450 de miloane lei trebuie întrebat, unde s-a văzut ca unui autobuz să i se ofere un milon de an, anafară de ceea ce câştigă”.
 
Totuşi, nu toţi şoferii microbuzelor sunt de acord cu administratorii de rute. Unii dintre ei cred că pretenţiile proprietarilor de vehcule sunt exgerate.
 
„Zece lei mult, şase tot, eu socot că un cinci lei dacă ar fi, ar fi ok. Dar înţeleg şi noi, că condiţiile, sunt mijloace de transport care lasă de dorit”.
 
„Nu trebuie, se va majora şi preţul la motorină, planul nostru de lucru, mai bine trei lei”.
 
„Trei mii de lei dar te scoli la şase şi până la nouă seara până la 14 ore. Asta e salariu”.
 
Pasagerii spun că scumpirea biletelor de călătorie cu microbuzul ar fi o lovitură serioasă pentru bugetele lor. Unii ar fi, insa, dispusi sa plătească puţin mai mult dacă şi condiţiile de transport vor fi mai bune. 

„Şase lei e mult, poate un patru dar şase e exagerat”.
 
„Până ce s-ar putea mai departe aşa să se prelungească, după buzunare şi lefele oamenilor nu o să fie deacord”.
 
„Dacă o să scumpească ei să înoiască, fix aşa o să fie, o să rămânem doar cu scumpirea”. 

Transportatorii locali speră ca la şedinţa Consiliului Municipal să fie propusă pe ordinea de zi şi majorarea tarifelor. Primarul general, Ion Ceban, a afirmat că nu este de acord, deocamdată, cu scumpirea biletelor. Acest lucru s-ar putea întâmpla numai dacă administratorii de rute vor respecta mai multe cerinţe ale primăriei, cum ar fi îmbunătăţirea condiţiilor de transport, respectarea timpilor de pe trasee, instalarea sistemelor electronice de taxare şi închierea contractelor cu municipalitatea, a scris Ceban pe Facebook.
 
VICTOR CHIRONDA, viceprimar, municipiul Chişinău: „Noi nu vom majora tarife până nu vom arată că îmbunătăţim condiţiile."
 
Acum o lună admistratorii au depus un demers la primărie prin care au cerut indetificarea unei soluţii privind majorarea tarifelor de călătorie cu microbuzul, spunând că altfel vor fi nevoţi să-şi sisteze treptat activitatea.
Similare
RECOMANDĂRI