Alexandru Slusari solicită APP-ului să informeze cine a făcut parte din Comisia de concurs, care a luat decizia de privatizare a hotelului Codru
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Alexandru Slusari solicită APP-ului să informeze cine a făcut parte din Comisia de concurs, care a luat decizia de privatizare a hotelului Codru

Vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari solicită Procuraturii Generale să anunţe dacă, din 2010 şi până acum, privatizarea Hotelului Codru a fost investigată sub prisma Codului Penal.

Slusari a expediat solicitarea bazându-se pe hotărârea Curţii de Conturi, care concluzionează, în principal, că privatizarea prin concurs comercial a Î.S. “Complexul Hotelier “Codru”, în decembrie 2008, s-a efectuat în detrimentul statului, fiind ratate venituri ce ar constitui suma de aproximativ 162 milioane de lei.

În caz că o astfel de investigaţie nu a fost efectuată, vicepreşedintele Parlamentului solicită explicaţii referitor la nesupunerea acestui caz unui control.

Totodată, Slusari a solicitat Agenţiei Proprietăţii Publice componenţa Comisiei de concurs, care a luat juridic decizia privind „privatizarea hotelului la preţ mizer.

Similare
RECOMANDĂRI