Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Analist economic: Federaţia Rusă a permis intenţionat creşterea la infinit a datoriei la gaze în stânga Nistrului

Dacă autorităţile de la Chişinău şi-ar asuma datoria enormă a regiunii transnistrene pentru gaze, atunci Republica Moldova ar falimenta. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Parlamentului, deputatul PAS, Mihai Popşoi, după ce ieri senatorul rus Constantin Kosaciov i-a sugerat preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, să-şi asume datoria din stânga Nistrului.

Mihai Popşoi, deputat PAS: "Datoria totală este de 7,7 miliarde de dolari din care doar 700 de milioane de dolari este datoria MoldovaGaz. 7 miliarde de dolari are de plătit Tiraspol-Transgaz. Datoria acumulată de regiunea separatist din stânga Nistrului nu este de fapt datoria locuitorilor, căci ei achită facturile, ce-i drept, la un preţ mai mic. Aceasta e datoria aşa-numitor autorităţi transnistrene, nerecunoscute de nimeni, care colectează banii de la consumatori, dar uită să-i transfere către MoldovaGaz. Aceşti bani au fost şi sunt cheltuiţi după bunul plac al regimului de la Tiraspol. Cum altfel aveau ei să posede maşini, afaceri şi case de lux peste tot în lume?"

Reacţia sa a venit după ce ieri, senatorul rus Constantin Kosaciov a făcut declaraţii ce au iritat opinia publică de la Chişinău. Şi experţii economici s-au pronunţat şi spun că această datorie este una corporativă şi nu trebuie achitată din buzunarul cetăţenilor Republicii Moldova. 

SERGIU TOFILAT, analist în domeniul energetic: "Domnul Kosaciov ar fi bine să studieze documentele contractuale pentru că Gazprom poate pretinde recuperarea datoriei de la MoldovaGaz. Este o datorie corporativă şi nu are nimic cu statul Republica Moldvoa. Dacă o companie livrează marfă, aici - gaz natural, şi nu primeşti achitarea, ea trebuie să se gândească cum să recupereze contravaloarea mărfii. Gazprom poate acţiona în judecată şi să pună sechestru pe patrimoniu Moldova Gaz. Îl vinde şi îşi recuperează banii".

Sergiu Tofilat mai susţine că, de fapt, Federaţia Rusă a permis intenţionat creşterea la infinit a datoriei la gaze în stânga Nistrului. În acest fel, puterea de la Kremlin vrea să-şi menţină influenţa şi prezenţa în regiune. Analiştii economici susţin că în problema gazelor există două opţiuni. Fie părţile găsesc o soluţie pe cale amiabilă, fie merg în instanţele internaţionale. 

SERGIU TOFILAT, analist în domeniul energetic: "Avem exemplu Ucrainei, operatorul Naftogaz care a câştigat arbitrajul către Gazprom şi deja li s-a achitat 3 miliarde de dolari. Vara asta, în luna iulie, Gazprom a achitat 1,5 miliarde Poloniei. Deci, exemple sunt, depinde cât de bine ne vom face tema pe acasă".

Reamintim că în anul 2008, preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a recunoscut datoria la gaze a regiunii transnistriene. Însă, succesorii săi, Nicolae Timofti şi Igor Dodon au negat-o.
Similare
RECOMANDĂRI