ANI a cerut Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat demiterea primarului de Ungheni
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ANI a cerut Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat demiterea primarului de Ungheni

Ca urmare a rămânerii definitive a actului de constatare, Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) informează că, la 4 ianuarie 2021, a remis în atenţia Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare în care a cerut declanşarea procedurii de ridicare a mandatului de primar al oraşului Ungheni al lui Alexandru Ambros.

În noiembrie 2018, inspectorul de integritate a stabilit printr-un act de constatare că primarul oraşului Ungheni a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Aflându-se în exerciţiul funcţiei a semnat trei ordine de plată cu o firmă care aparţine soţiei sale pentru a achiziţiona bunuri şi servicii, încălcând astfel dispoziţiile legale de declarare şi soluţionare a conflictului de interese prevăzute de legislaţia ANI.

Primarul a contestat în instanţa de judecată actul emis de ANI, având câştig de cauză în instanţa de fond şi apel. Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiţie, în baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţiei, actul ANI a rămas definitiv.

În adresarea sa, ANI a solicitat Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat să fie informată despre măsurile pe care le va întreprinde pe acest caz.

Precizăm că, persoana vizată urmează să fie decăzută din dreptul de a exercita o funcţie publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar pentru o perioadă de 3 ani şi va fi înscrisă în lista publică a persoanelor cu interdicţii. Totodată, ordinele de plată semnate de către primar vor fi declarate nule.

Similare
RECOMANDĂRI