Avia Invest vine cu explicaţii referitor la contractul semnat şi diurnele achitate poliţiştilor de frontieră
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Avia Invest vine cu explicaţii referitor la contractul semnat şi diurnele achitate poliţiştilor de frontieră

Compania Avia Invest a venit cu explicaţii, după ce astăzi, ministrul de Interne Andrei Năstase a vorbit despre existenţa unui contract între Avia Invest şi Poliţia de Frontieră. Documentul, potrivit lui Năstase, prevde achitarea a circa 255 de mii de lei drept diurne pentru poliţiştii de frontieră care urmau să îşi efectueze serviciul la Aeroport în perioada 1 iunie – 31 august curent.

Reprezentanţii Aeroportului spun că, odată cu procesul de modernizare a Aeroportului, au fost instituite în total 5 linii de control: 4 pentru pasagerii care pleacă şi una pentru pasagerii care tranzitează Aeroportul (anterior activau două linii de control de securitate). 

Avia Invest spune că „numărul de personal al Poliţiei de Frontieră nu a fost majorat şi, respectiv, nu exista personal suficient. Pentru a rezolva problema, în special în perioada estivală, când traficul de pasageri este mai mare, Avia Invest spune că a venit cu o solicitare către Poliţia de Frontieră pentru a suplini numărul inspectorilor de securitate pentru că cele 5 linii de control de securitate să fie funcţionale, iar traficul de pasageri să fie fluidizat.

Poliţia de Frontieră ar fi examinat solicitarea administraţiei aeroportului şi ar fi declarat ulterior că delegarea personalului suplimentar pentru perioada estivală ar atrage după sine cheltuieli suplimentare de personal, şi anume diurna zilnică pentru fiecare angajat, cheltuieli neplanificate în bugetul instituţiei.

„Astfel, compania Avia Invest (...) a venit cu iniţiativă de a recompensa cheltuielile de delegare a poliţiştilor şi de a asigura buna funcţionare a celor 5 linii de control de securitate, acoperind cheltuielile celor 20 de poliţişti dislocaţi suplimentar la aeroport. Prin urmare, (...) a fost semnat contractul dintre Avia Înveşt şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în vederea compensării cheltuielilor diurnei pentru colaboratorii Poliţiei de Frontiera din cadrul subdiviziunilor teritoriale, ce în perioada 01.06.2019 - 31.08.2019 urmează a fi delegaţi în cadrul SPF Aeroportul Internaţional Chişinău, având drept scopul principal optimizarea activităţilor de control al frontierei, fluidizării traficului de pasageri şi evitarea formării rândurilor în terminalul AIC, în perioada de vara 2019”, spune compania într-un comunicat de presă. 

Mai mult, reprezentanţii aeroportului spun că la acest contract au lucrat juriştii şi contabili din ambele instituţii contractante reuşind să se găsească încadrarea legală corectă. Preventiv a fost solicitat şi acceptul Ministerului Finanţelor pentru semnare, se mai spune în comunicat. 

Amintim că astăzi, Andrei Năstase a vorbit în cadrul unui briefing despre identificarea mai multor probleme şi scheme de natură să afecteze grav siguranţa naţională.

„În ce ţară civilizată s-a mai auzit ca o firmă privată să achite drepturile băneşti ale unor funcţionari publici? Este un caz strigător la cer şi ne întrebăm ce scop putea urmări SRL Avia Invest să preia aceste cheltuieli, bănuiala noastră fiind că avem de a face cu o încercare de a încadra în albia legii nişte acţiuni ilegale”, consideră ministrul de Interne.

Similare
RECOMANDĂRI