Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Basarabia înfometată nu este un mit. Foamea din 1946-1947 a fost şi va rămâne în istoria basarabenilor
Basarabia înfometată nu este un mit. Foamea din 1946-1947 a fost şi va rămâne în istoria basarabenilor, alături de alte crime odioase provocate de Rusia sovietică, ca unul dintre cele mai negre episoade petrecute pe această palmă de pământ românească. Maria Nani şi Tatiana Popa povestesc, cu durere în suflet, calvarul prin care au trecut, amintindu-şi zilele când ghindele sau opincile strânse de prin gunoaie le-au salvat viaţa.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Noi am suferit greutate tare mare".
Maria Nani s-a născut pe 21 iulie 1942, în satul Leuşeni, Hânceşti. Era al patrulea copil în familia Ciubotaru. Tatăl ei, Grigore Ciubotaru, a căzut în luptele de la Cotul Donului. Aşa că toţi copiii au rămas doar în grija mamei.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Au fost timpuri când mama nu avea o fărâmitură, ca să o pună la copilaşi în gură. Se scula de dimineaţă, mă lua pe mine-n braţe, ieşea pe prispă afară, se uita la deal şi la vale. Doamne, poate a trece cineva şi m-a îndruma ceva. Apoi se ducea la marginea satului, la groapa gunoiului, prin gunoaie răscolea, o opincă ruptă găsea, acasă o aducea. O fierbea şi mama ne hrănea".
Vânduse tot ce avea prin casă, doar ca să-şi poată hrăni copiii.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Şi hainele tatei le-a vândut, dar nu mai avea ce vinde".
În casă le-a rămas doar un pat de fier şi o văcuţă, la care ţineau ca la ochii din cap.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "A pus-o în casa cea mare. A bătut scânduri la ferestre ca să nu i-o fure. Şi mama ne mângâia că, las dragul mamei, a da Dumnezeu şi curând veţi avea lapte. În sâmbăta Paştelui moare fratele de 9 ani. A murit de foame. Oare ce simte o mamă când vede că copilul ei moare de foame. L-a îngropat în acea zi, fără sicriu, fără preot. A treia zi de Paşti a dat vaca la cireadă şi i-a furat vaca. Doamne...".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Noi ţineam o căpriţă, cu iezişori, pe cuptor cu noi erau. Dar era foarte curat, nu era mizerie, nu era murdărie. Şi căpriţa asta pe noi ne-a salvat".
Născută pe 11 noiembrie 1942, în localitatea Palanca, Călăraşi, Tatiana Popa era la o vârstă fragedă când puterea sovietică înfometa, la propriu, Basarabia.
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Pe timpuri se plăteau impozite cu produse. Şi eu îmi amintesc un moment, de acum prin 48 – 49, eu aveam vreo 7 anişori, în sâmbăta Paştelui, a venit agentul să ia impozitul pe ouă. Ea era datoare cu un ou. El venise după acel ou, ceva drastic. Mama nu a mai suportat momentul. A rupt rochia de pe ea şi a zis: "Ia tot ce vrei, şi din casă! Cum, voi, aţi venit în sâmbăta Paştelui şi voi aţi venit un ou de la copii să-mi luaţi"! Şi noi ţipam, ţinându-ne de fusta mamei, de rochia mamei. Eu nu pot uita acest moment. Ne căţăram pe mama de la fustă în sus. Ea o ţinea pe sora mai mică în braţe, eu de fustă. A plecat agentul şi fără ouă, dar nu a mai venit mult timp după asta la noi".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Pe mine mă urmăreau toată ziua şi mama zicea: Gheorghiţă, du-te, dragul mamei, şi vezi fata ceea pe unde-i. Sandu, du-te şi vezi pe unde e fata. Se gândea că voi cădea pe sub vreun gard şi mă vor găsi moartă".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Au trecut buneii, străbuneii, părinţii noştri, prin calvar, dar nu au cerşit. Şi nici mămica mea niciodată nu a cerşit. Ea era croitoreasa satului. Una dintre femei care era foarte stimată şi de multe ori ea cosea pe produse. O dată, chiar îmi amintesc, pe timpul foametei, i-au adus coajă de cartofi şi mama a sădit acele corji cu muguraşi şi să ştiţi că după asta anul a fost roditor şi noi am avut o roadă extraordinară. Ori putea să i se aducă un căuş de grâu sau grăunţe şi se ducea la cineva la râşniţă şi îl măcina. Toate acestea pe noi ne ţineau. Eu ţin minte gustul borşului cu bulgur, cu pasat şi cu urzici, cu toate buruienile din pădure. Acest gust nu-l voi uita niciodată".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Stăteam în bancă cu o fată Alexandra. Şi ea venea cu grăunţe coapte în buzunar şi când mânca acele grăunţe, aşa un miros. Hai, Alexandra, dă-mi şi mie câteva. Îmi dădea câte două, trei grăunţe numai".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "La bunicii mei, mama mare, Maria, cocea pâine din ghindă. Ghinda se dădea prin maşina de tocat carne şi împreună cu urluială, cu tot, avea culoarea unei ciocolate, iar gustul, acriu – amărui. Asta eu îmi amintesc".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Era nalbă, dar nişte nalbă mare şi rupeam nalba – colacul babei, o punea în ceaun şi o fierbea şi punea câte un pumn, doi de crupe de grâu sau porumb, ce avea, şi scăpam".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Iată aşa. A fost o robie. Dar aceste momente ne-au învăţat pe noi să fim tari, să rezistăm la multe momente în viaţă. Eu cred că ceea ce ştim noi din copilărie, anume asta ne face pe noi să fim altfel, să înţelegem ce este viaţa, să ştim să păstrăm o bucăţică de pâine, să n-o aruncăm. Să o dăruim altuia.
MARIANA S. ŢĂRANU, Conferenţiar universitar, Doctor în istorie: "Atunci când vorbim despre foametea din Basarabia trebuie să realizăm că a fost un act de genocid la propriu în contextul în care autorităţile comuniste a măturat la propriu tot ce avea ţăranul basarabean, privându-l de posibilitatea de a se alimenta".
Foametea din anii 1946 – 1947 a luat în jur de 300 de mii de vieţi omeneşti, dar calvarul românilor din teritoriile ocupate ruşi nu s-a oprit aici. După ce au fost înfometaţi, în vara anului 1949, zeci de mii de localnici au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan.
Maria Nani s-a născut pe 21 iulie 1942, în satul Leuşeni, Hânceşti. Era al patrulea copil în familia Ciubotaru. Tatăl ei, Grigore Ciubotaru, a căzut în luptele de la Cotul Donului. Aşa că toţi copiii au rămas doar în grija mamei.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Au fost timpuri când mama nu avea o fărâmitură, ca să o pună la copilaşi în gură. Se scula de dimineaţă, mă lua pe mine-n braţe, ieşea pe prispă afară, se uita la deal şi la vale. Doamne, poate a trece cineva şi m-a îndruma ceva. Apoi se ducea la marginea satului, la groapa gunoiului, prin gunoaie răscolea, o opincă ruptă găsea, acasă o aducea. O fierbea şi mama ne hrănea".
Vânduse tot ce avea prin casă, doar ca să-şi poată hrăni copiii.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Şi hainele tatei le-a vândut, dar nu mai avea ce vinde".
În casă le-a rămas doar un pat de fier şi o văcuţă, la care ţineau ca la ochii din cap.
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "A pus-o în casa cea mare. A bătut scânduri la ferestre ca să nu i-o fure. Şi mama ne mângâia că, las dragul mamei, a da Dumnezeu şi curând veţi avea lapte. În sâmbăta Paştelui moare fratele de 9 ani. A murit de foame. Oare ce simte o mamă când vede că copilul ei moare de foame. L-a îngropat în acea zi, fără sicriu, fără preot. A treia zi de Paşti a dat vaca la cireadă şi i-a furat vaca. Doamne...".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Noi ţineam o căpriţă, cu iezişori, pe cuptor cu noi erau. Dar era foarte curat, nu era mizerie, nu era murdărie. Şi căpriţa asta pe noi ne-a salvat".
Născută pe 11 noiembrie 1942, în localitatea Palanca, Călăraşi, Tatiana Popa era la o vârstă fragedă când puterea sovietică înfometa, la propriu, Basarabia.
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Pe timpuri se plăteau impozite cu produse. Şi eu îmi amintesc un moment, de acum prin 48 – 49, eu aveam vreo 7 anişori, în sâmbăta Paştelui, a venit agentul să ia impozitul pe ouă. Ea era datoare cu un ou. El venise după acel ou, ceva drastic. Mama nu a mai suportat momentul. A rupt rochia de pe ea şi a zis: "Ia tot ce vrei, şi din casă! Cum, voi, aţi venit în sâmbăta Paştelui şi voi aţi venit un ou de la copii să-mi luaţi"! Şi noi ţipam, ţinându-ne de fusta mamei, de rochia mamei. Eu nu pot uita acest moment. Ne căţăram pe mama de la fustă în sus. Ea o ţinea pe sora mai mică în braţe, eu de fustă. A plecat agentul şi fără ouă, dar nu a mai venit mult timp după asta la noi".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Pe mine mă urmăreau toată ziua şi mama zicea: Gheorghiţă, du-te, dragul mamei, şi vezi fata ceea pe unde-i. Sandu, du-te şi vezi pe unde e fata. Se gândea că voi cădea pe sub vreun gard şi mă vor găsi moartă".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Au trecut buneii, străbuneii, părinţii noştri, prin calvar, dar nu au cerşit. Şi nici mămica mea niciodată nu a cerşit. Ea era croitoreasa satului. Una dintre femei care era foarte stimată şi de multe ori ea cosea pe produse. O dată, chiar îmi amintesc, pe timpul foametei, i-au adus coajă de cartofi şi mama a sădit acele corji cu muguraşi şi să ştiţi că după asta anul a fost roditor şi noi am avut o roadă extraordinară. Ori putea să i se aducă un căuş de grâu sau grăunţe şi se ducea la cineva la râşniţă şi îl măcina. Toate acestea pe noi ne ţineau. Eu ţin minte gustul borşului cu bulgur, cu pasat şi cu urzici, cu toate buruienile din pădure. Acest gust nu-l voi uita niciodată".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Stăteam în bancă cu o fată Alexandra. Şi ea venea cu grăunţe coapte în buzunar şi când mânca acele grăunţe, aşa un miros. Hai, Alexandra, dă-mi şi mie câteva. Îmi dădea câte două, trei grăunţe numai".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "La bunicii mei, mama mare, Maria, cocea pâine din ghindă. Ghinda se dădea prin maşina de tocat carne şi împreună cu urluială, cu tot, avea culoarea unei ciocolate, iar gustul, acriu – amărui. Asta eu îmi amintesc".
MARIA NANI, satul Leuşeni, Hînceşti: "Era nalbă, dar nişte nalbă mare şi rupeam nalba – colacul babei, o punea în ceaun şi o fierbea şi punea câte un pumn, doi de crupe de grâu sau porumb, ce avea, şi scăpam".
TATIANA POPA, satul Palanca, Călăraşi: "Iată aşa. A fost o robie. Dar aceste momente ne-au învăţat pe noi să fim tari, să rezistăm la multe momente în viaţă. Eu cred că ceea ce ştim noi din copilărie, anume asta ne face pe noi să fim altfel, să înţelegem ce este viaţa, să ştim să păstrăm o bucăţică de pâine, să n-o aruncăm. Să o dăruim altuia.
MARIANA S. ŢĂRANU, Conferenţiar universitar, Doctor în istorie: "Atunci când vorbim despre foametea din Basarabia trebuie să realizăm că a fost un act de genocid la propriu în contextul în care autorităţile comuniste a măturat la propriu tot ce avea ţăranul basarabean, privându-l de posibilitatea de a se alimenta".
Foametea din anii 1946 – 1947 a luat în jur de 300 de mii de vieţi omeneşti, dar calvarul românilor din teritoriile ocupate ruşi nu s-a oprit aici. După ce au fost înfometaţi, în vara anului 1949, zeci de mii de localnici au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan.
