Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Blestemul sovietic. Rănile din sufletul deportaţilor nu se pot vindeca

Rănile din sufletul deportaţilor nu se pot vindeca. Ele dor şi acum, după 7 decenii de la punerea în aplicare a planului sovietic de epurare etnică în Basarabia. Mii de oameni nevinovaţi, elita basarabeană, preoţi, învăţători, gospodari, au fost ucişi sau trimişi cu forţa în Siberia sau Kazastan. Mulţi deportaţi erau copii pe atunci şi îşi amintesc cu lacrimi în ochi tragedia lor şi a părinţilor. Două dintre fetiţele de atunci au rămas prietene de 70 de ani. Au fost arestate împreună cu familiile lor şi înghesuite în vagoanele de transportat vite. Viaţa lor s-a schimbat în doar câteva ore, într-un loc şi de către un regim îngheţat de cruzime.

Larisa Rotaru era dintr-o familie numeroasă, cu nouă copii. Tatăl era deja într-o închisoare sovietică când, în miez de noapte, militarii ruşi au intrat pe poarta casei. Împreună cu mama ei au fost duse forţat spre un tărâm necunoscut.

„În tren a fost ceva de nedescris noi am fost tot ca chibriturile în cutie, tare multă lume am fost pe urmă, nici apă nu aveam, nici mâncare”, a spus LARISA ROTARU, victimă a deportărilor.

După aproape patru săptămâni de drum chinuitor au ajuns în regiunea Kurgan. De acasă, mama a reuşit să ia doar un sac de porumb, care s-a dovedit mai târziu a fi un adevărat deliciu.  

„Am pus şi am fiert porumbul cela, era un şant acolo săpat şi pe nişte cotileţi au pus ceaunul. Aşa un miros de porumb nu o să uit până o să mor. Şi noi nu aveam răbdare şi băgam degetele şi scoteam câte unul şi îl puneam în gură eram atât de flămânzi”, a spus LARISA ROTARU, victimă a deportărilor.

Tot în regiunea Kurgan au ajuns şi cei 11 membri ai familiei Siminel. Maria îşi aminteşte şi acum privirile localnicilor care îi înjoseau pentru că erau consideraţi duşmani ai poporului. Fără nicio vină. Doar pentru că aşa voiau sovieticii.

„Mergeau pe drum erau gata să te împuşte cu pistolul, te batjocorea, te făcea în tot felul.  Ne-au dat locuinţă într-un barac unde viţeii iarna, scânduri bătute şi stropit şi o presurat nişte nisip şi paie. Noi fiecare familie ne-am luat câte un ungheruş”, a spus MARIA SIMINEL, victimă a deportărilor.

Au fost nopţi friguroase într-un grajd plin de ploşniţe. Nici acolo nu au fost acceptaţi multă vreme. Odată cu revenirea vitelor, basarabenii au fost nevoiţi să părăsească locul şi au dormit câteva nopţi sub cerul liber.

Cu greu au reuşit să-şi încropească un adăpost. Timpul şi greutăţile le-au unit pe cele două fetiţe de atunci. S-au cunoscut într-un mediu ostil dar, de mai bine de 70 de ani, sunt cele mai bune prietene. Grea le-a fost şi revenirea acasă, unde au trebuit să ia totul de la capăt.

SSINCRON MARIA SIMINEL, victimă a deportărilor
46:35 Când am venit aici colhoozurile, în 56, şase ani, sărăcie, extraordinară era. Lucram ca omul la deal la săpat, la prăşit şi primea 16 kg de grâu, 16 kg de porumb, 15-13 ruble, tot anul muncea pentru asta. Foarte greu am trăit. 46:58

BETA Tot ce agonisiseră familiile de gospodari basarabeni a fost furat de sovietici. Intimidare, ameninţări, munca forţată – atât mai aveau dreptul oamenii care au clădit Basarabia. Averea dinaintea deportărilor s-a spulberat sau a fost dată la asupritorii sovietici, iar tot ce le-a oferit statul în schimb au fost câţiva bănuţi pentru un colţ de pâine. 
Similare
RECOMANDĂRI