Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cadou de Hramul Oraşului. Autorităţile locale au renovat o zonă din centrul istoric al Chişinăului

Cadou pentru locuitori din partea autorităţilor locale, de hramul Chişinăului. A fost renovata o zonă din centrul istoric al oraşului, unde se află Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Mai multe clădiri au fost iluminate şi trotuarele au fost pavate.  
 
În premieră de la declararea independenţei Republicii Moldova, autorităţile din Chişinău au renovat o întreagă zonă din centrul istoric. Este vorba despre perimetrul cuprins între străzile Maria Cebotari –  Alexei Şciusev – Sfatul Ţării şi Mihail Kogălniceanu.
 
Adrian Talmaci, primar interimar al municipiului Chişinău: „Au decopertat, practic tot trotuarul vechi şi au instalat un trotuar nou şi astfel noi avem practic tot cartierul în jurul muzeului cu trotuar nou, cu spaţii verzi noi, cu felinare noi, cu scaune, cu urne, tot mobilierul urban nou.
 
Iniţiativa de renovare a acestui spaţiu din centrul istoric al Chişinăului aparţine Agenţiei de Inspectare şi Reabilitare a Monumentelor.
 
 Ion Ştefăniţă, director, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor: „De ce anume de aici, pentru că aici, în această zonă istorică se află cel mai vizitat muzeu din Basarabia, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Peste 140 de mii de turişti, anual vin în acest spaţiu. Consider că este un proiect pilot model, care poate fi folosit în restul celor 186 de cartiere care formează centru istoric al oraşului Chişinău.”
 
Lucrările de reamenajare au costat peste 3 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul municipiului Chişinău. 
 
Adrian Boldurescu, şef, Direcţia transport şi căi de comunicaţii: „Total nu este atât de mult. Am avea un cost de 950 de lei metru părat reabilitat, este legat de trotuare, iluminat, gazon şi bănci.”
 
Locuitorii oraşului îşi doresc ca toate trotuarele din Chişinău să arate astfel, ţinând cont de faptul că aproape 95 % dintre ele sunt într-o stare deplorabilă.
 
„Groaznic, ceva straşnic era, acum cu o mare plăcere cu copilul te plimbi, nici-o problemă.”
 
„Ne place, e curat, e bine amenajat şi scăunele, e foarte plăcut. V-aţi dori să avem mai multe trotuare de genul în Chişinău? Desigur că da, care sunt într-o stare rea, de reamenajat, de reproiectat.” 
 
„Eu bănuiesc că aţi mers şi pe alte străzi, pe alte trotuare din Chişinău, să faceţi o comparaţie vă rog. Îndreptaţi camera în direcţia ceia şi e vizibil cu ochiul liber, ce comentariu să fac, e evident.”
 
Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când autorităţile municipale au alocat bani pentru renovarea unei intregi zone. Anul viitor, conducerea Chişinăului îşi propune să renoveze complet alte porţiuni din oraş.
Similare
RECOMANDĂRI