Calea Ferată din Moldova va cumpăra 12 locomotive noi
Sursa foto:CFM Vizualizari:

Calea Ferată din Moldova va cumpăra 12 locomotive noi

„Calea Ferată din Moldova” se va alege cu 12 locomotive magistrale noi, dar şi cu un Depou renovat. Un contract în acest sens, a fost semnat, astăzi, de administraţia CFM şi reprezentanţii companiei americane, câştigătoare a licitaţiei – General Electric Transportation.

Costul total al acestora ajunge la 45 milioane de euro, iar documentul prevede că firma va livra primele locomotive la începutul anului 2020. Potrivit caietului de sarcini, locomotivele urmează să aibă o capacitate a motorului de 2 982 Kw şi să corespundă tuturor standardelor ecologice.

Licitaţia pentru achiziţionarea locomotivelor s-a desfăşurat în două etape, care au presupus analiza condiţiilor tehnice şi financiare ale ofertei. În cadrul primei etape au fost depuse cinci oferte tehnice, iar în cea de-a doua, au fost depuse doar două dintre dosare. Acestea din urmă, însă, au fost descalificate de grupul mixt de experţi din cauza nerespectării condiţiilor, organizându-se o nouă rundă de licitaţii.

Dosarele au fost selectate riguros de o comisie de experţi de la BERD şi BEI precum şi specialişti de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Conform procedurii, Raportul de evaluare care include numele şi parametrii înaintaţi de compania câştigătoare a fost aprobat de o altă comisie din cadrul BERD/BEI.

Planul de achiziţionare a locomotivelor face parte din amplul şi ambiţiosul Proiect de Restructurare şi Reorganizare a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Uniunea Europeană. Costul total al acestuia este de 110 milioane de euro, dintre care 5 milioane sunt oferite sub formă de grant din partea Fondului de Investiţii pentru Vecinătate (NIF), alte 250 de mii de euro sunt oferite pentru punerea în aplicare a sistemului informaţional de management al energiei, iar 1,5 milioane de euro oferite pentru asistenţa tehnică din Fondul special al acţionarilor BERD.

De asemenea, Proiectul de Restructurare şi reorganizare a sectorului feroviar al Republicii Moldova mai presupune reabilitarea infrastructurii feroviare. În acest sens, în curând va fi anunţată încă o licitaţie, care va avea drept obiectiv renovarea liniei feroviare Bender - Basarabeasca – Etulia – Giurgiuleşti.

Similare
RECOMANDĂRI