Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Calvarul deportărilor din Basarabia: Suferinţele deportaţilor pot fi citite şi acum în ochii lor
Vara anului 1949 este pentru o mare parte a basarabenilor perioada cruzimilor, pentru că atunci sovieticii au ucis şi exilat mii de oameni. Suferinţele deportaţilor pot fi citite şi acum în ochii lor. Cei mai mulţi credeau că nu vor mai reveni vreodată acasă. Unii au supravieţuit şi odată ajunşi acasă, în Basarabia, au fost din nou marginalizaţi şi trataţi ca duşmani ai poporului. Mulţi dintre ei nici acum nu pot înţelege de ce au trebuit să sufere, să înveţe o limbă străină şi să îndure foama şi frigul în pustiurile Siberiei.
Familia Ungureanu a fost trezită la miez de noapte de către militarii ruşi, care i-au anunţat că îi deportează, fără a spune unde. Mama şi cei patru copii abia au reuşit să îşi adune câteva lucruri şi să pregătească mâncare pentru drum.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor:"A spus luaţi topor, beschie, lopată ce aveţi din uneltele acestea că o să vă hrăniţi cu dânsele. El probabil că ştia că în pădure undeva".
Au fost încărcaţi toţi în vagoane. Erau alături de vreo 65 de basarabeni într-un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor: "Era o căldură şi noaptea ne-au închis ermetic.Ţipau toţi, se înăduşeau. Eu m-am culcat aşa cu capul la uşă şi era o crăpătură şi îmi venea oleacă de răcoare şi am adormit. Mama mea s-a speriat că am murit. Şi a început să răcânească. Odată în săptămână ne aducea mâncare, o supă şi o caşă".
După trei săptămâni au ajuns la destinaţie în îngheţata Siberie. După ceva timp, au început să muncească, şi-au zidit o casă şi au învăţat, chiar dacă nu ştiau limba.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor: "Foarte mulţi copii au rămas fără carte, ei nu s-au mai dus la şcoală. Eu plângeam şi îi spuneam mamei că toţi copii lucrează la fabrică, dar de ce au să lucrez, da mama a zis nu, şcoală trebuie".
Nemiloasă a fost soarta şi familiei Ceavdari. Parascovia avea 16 ani când copilăria ei s-a terminat brusc şi a început de îndată viaţa de o matur pus la muncă grea. Îşi aminteşte cum era obligată să lucreze în pădure când afară totul era îngheţat.
PARASCOVIA CEAVDARI, victimă a deportărilor: "Ne-au mutat la dărâmat copaci, iarna, omătul era de un metru. Râneam prin prejurul copacului ca să putem poată să meargă motoristul. Şi într-o zi nu era vânt taie un copac cu 50 de cm şi nu se ducea. Am mai tăiat cinci mai mici şi am dat peste el, toate au căzut înainte, da acesta care era tăiat de totul şi a venit înapoi. Eram în combinezoane îmbrăcate ca bărbaţii. Mi-a rupt toată mânica asta. Am fost şi la incendii, patru fete, o săptămână am stat în pădure".
Calvarul s-a terminat odată cu moartea lui Stalin, în 1953. Revenirea însă pe tărâmul natal, a fost pentru basarabeni din nou un chin. Reintegrarea în noua societate sovietică a fost grea. Regimul le luase totul şi nu i-a ajutat cu nimic. Mulţi au ajuns iarăşi pe drumuri şi au fost nevoiţi să ia viaţa de la la capăt.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor:"A spus luaţi topor, beschie, lopată ce aveţi din uneltele acestea că o să vă hrăniţi cu dânsele. El probabil că ştia că în pădure undeva".
Au fost încărcaţi toţi în vagoane. Erau alături de vreo 65 de basarabeni într-un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor: "Era o căldură şi noaptea ne-au închis ermetic.Ţipau toţi, se înăduşeau. Eu m-am culcat aşa cu capul la uşă şi era o crăpătură şi îmi venea oleacă de răcoare şi am adormit. Mama mea s-a speriat că am murit. Şi a început să răcânească. Odată în săptămână ne aducea mâncare, o supă şi o caşă".
După trei săptămâni au ajuns la destinaţie în îngheţata Siberie. După ceva timp, au început să muncească, şi-au zidit o casă şi au învăţat, chiar dacă nu ştiau limba.
VALENTINA UNGUREANU, victimă a deportărilor: "Foarte mulţi copii au rămas fără carte, ei nu s-au mai dus la şcoală. Eu plângeam şi îi spuneam mamei că toţi copii lucrează la fabrică, dar de ce au să lucrez, da mama a zis nu, şcoală trebuie".
Nemiloasă a fost soarta şi familiei Ceavdari. Parascovia avea 16 ani când copilăria ei s-a terminat brusc şi a început de îndată viaţa de o matur pus la muncă grea. Îşi aminteşte cum era obligată să lucreze în pădure când afară totul era îngheţat.
PARASCOVIA CEAVDARI, victimă a deportărilor: "Ne-au mutat la dărâmat copaci, iarna, omătul era de un metru. Râneam prin prejurul copacului ca să putem poată să meargă motoristul. Şi într-o zi nu era vânt taie un copac cu 50 de cm şi nu se ducea. Am mai tăiat cinci mai mici şi am dat peste el, toate au căzut înainte, da acesta care era tăiat de totul şi a venit înapoi. Eram în combinezoane îmbrăcate ca bărbaţii. Mi-a rupt toată mânica asta. Am fost şi la incendii, patru fete, o săptămână am stat în pădure".
Calvarul s-a terminat odată cu moartea lui Stalin, în 1953. Revenirea însă pe tărâmul natal, a fost pentru basarabeni din nou un chin. Reintegrarea în noua societate sovietică a fost grea. Regimul le luase totul şi nu i-a ajutat cu nimic. Mulţi au ajuns iarăşi pe drumuri şi au fost nevoiţi să ia viaţa de la la capăt.
