Care sunt ţările din care, la intrarea în România, este nevoie de izolare. 44 de state în lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Care sunt ţările din care, la intrarea în România, este nevoie de izolare. 44 de state în lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat

Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la Bucureşti. Aceasta este valabilă începând de luni şi cuprinde 44 de ţări. Pe listă sunt state în cazul cărora se aplică măsura carantinării timp de 14 zile, la revenirea în România, potrivit stiriletvr.ro.

„Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepţiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l). Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi”, a informat INSP.

Lista cuprinde: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bahrain, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Eswatini, Guatemala, Honduras, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Mexic, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Rusia, Serbia, Singapore, Statele Unite ale Americii şi Surinam.

Similare
RECOMANDĂRI