Octavian Calmîc, director administrativ ANRE, despre decizia de aprobare a tarifului la gaze cerut de Moldovagaz: A fost o înţelegere amiabilă între colegi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Octavian Calmîc, director administrativ ANRE, despre decizia de aprobare a tarifului la gaze cerut de Moldovagaz: A fost o înţelegere amiabilă între colegi

„Este decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale care ne-a obligat ca, până pe 10 noiembrie, să luăm o astfel de decizie. Pe de altă parte, noi am primit aceste calcule de la Moldova gaz abia la sfârşitul zilei de vineri. Efectiv nu a fost timp pentru colegii noştri să treacă toate acele documente care sunt anexate, să verifice informaţiile”, a declarat Octavian Calmîc, director administrativ ANRE, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA.

„Fiind o instituţie serioasă, noi nu putem să punem la îndoială cifrele care ne-au fost prezentate, dar ele trebuie să fie examinate prin prisma metodologiei de care ne conducem şi a legislaţiei în vigoare”, a spus Octavian Calmîc.

Potrivit directorului administrativ ANRE, stabilirea preţului la gaz a fost o înţelegere amiabilă între colegi.

„Chiar dacă mulţi dintre noi au vrut să comenteze anumite aspecte din cele prezentate de Moldovagaz, a fost o decizie amiabilă să aprobăm aceste tarife provizorii. S-a format un grup extins cu majoritatea colegilor care au expertize în domeniul tarifelor, astfel încât, spre sfârşitul lunii noiembrie să ieşim cu o abordare profesionistă, cu calcule şi argumentele necesare. să dăm certitudinea că aceste tarife sunt corecte”, a declarat directorul administrativ ANRE .

Octavian Calmîc a menţionat că tarifele finale nu pot fi mai mari decât cele provizorii, aprobate în prezent de ANRE.

„Aplicarea retrospectivă, pe luna noiembrie a preţului la gaze, este un aranjament guvernamental care se reflectă în decizia ANRE şi se deduce şi din decizia Comisei pentru Situaţii Excepţionale”, a precizat Octavian Calmîc.

Victor Parlicov, expert în energetică, fost director ANRE, a declarat în cadrul emisiunii că formula de „tarif provizoriu” nu este cea mai fericită formulă nici pentru consumatorii casnici, nici pentru consumatorii industriali.

„Luna asta de incertitudine deranjează. Înţeleg abordarea foştilor colegi de la ANRE. Parte bună este că aşa se permite să nu acumulăm noi datorii şi să dăm certitudine că, ca parteneri ai Gazpromului, noi vom achita facturile la timp”, a spus Victor Parlicov.

Acesta a mai declarat că nu este o situaţie normală introducerea retroactivă a tarifelor la gaz, dar că acest lucru a avut deja un precedent în Republica Moldova.

„Din păcate, asta nu este pentru prima dată. Dacă acum s-a întâmplat într-un cadru juridic cât de cât decent - temei a fost o situaţie excepţională, a fost luată decizia de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale în baza unor negocieri cu partea rusă - noi am avut situaţia din 2018, când tarifele aprobate în martie au intrat în vigoare de la 1 ianuarie”, a spus Victor Parlicov.



 
Similare
RECOMANDĂRI