Cererile de înregistrare a statutului de şomer pot fi depuse online
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Cererile de înregistrare a statutului de şomer pot fi depuse online

Cererile de înregistrare a statutului de şomer şi actele de însoţire ale acestora pot fi depuse online. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniştri.

Potrivit deciziei, modificările  care vor fi operate în legislaţie permit depunerea cererilor în regim online şi elimină necesitatea prezentării documentelor de către solicitanţi, dacă aceştia figurează în registrele electronice ale altor instituţii (Serviciul Fiscal de Stat, Agenţia Servicii Publice), scrie Moldpres.

De asemenea, se propune digitalizarea şi automatizarea acordării ajutorului de şomaj, ceea ce va permite ca decizia de stabilire a ajutorului de şomaj să se emită concomitent cu înregistrarea cu statut de şomer.

Totodată, modificările presupun şi stabilirea automată a cuantumului şi duratei de plată a ajutorului de şomaj de către sistemul informaţional al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în baza datelor, din decizia privind stabilirea dreptului la ajutor de şomaj emisă de către subdiviziunile teritoriale, ceea ce permite eliminarea termenului de 30 zile în care se realizează calculul de către CNAS, conform reglementărilor în vigoare.

Similare
RECOMANDĂRI