Sursa foto:stiriletvr.ro Vizualizari:

Cererile pentru redobândirea cetăţeniei române s-au dublat în regiunea Odesa

În regiunea Odesa, sud-vestul Ucrainei, trăiesc peste 150 de mii de etnici români. Numărul cererilor depuse de aceştia pentru redobândirea cetăţeniei române s-a dublat după ce au fost eliminate taxele consulare, în 2017.

Numărul cererilor de redobândire a cetăţeniei române s-a dublat după ce, de la începutul anului trecut, au fost eliminate taxele consulare, echivalentul a 300 de dolari.

Emil Rapcea, consulul general al României la Odesa: "Sumele acestea contau, şi atunci, pentru ei, orice serviciu consular pe care îl pot cere acum devine mai atractiv pentru că totul e gratuit".

Şi numărul asociaţiilor care promovează identitatea românească în zonă a crescut. Sunt 5 acum.

"Am reusit să înregistrăm prima asociaţie în oraşul Ismail. (..) S-a înfiinţat prima asociaţie a românilor din oraşul Reni - 'Reni', aşa se numeşte" – Valentin Stroia, director în cadrul administraţiei oraşului Ismail.

Chiar dacă statul român le oferă elevilor o bursă de studiu de 50 de dolari pe lună, cea mai mare problemă rămâne lipsa accesului la limba maternă.

Vadim Bacinschi, publicist: "Cu 27 de ani în urmă, când Ucraina a devenit stat suveran, erau 80 de şcoli cu predarea integrală în limba română (...) Acum au rămas numai două şcoli. Celelalte sunt şcoli mixte".

Pentru comunităţile de români de aici, Odesa este mai aproape decât Bucureştiul. Oamenii îşi câştigă traiul cum pot.

Ucraina nu recunoaşte dubla cetăţenie. Din acest motiv, mulţi etnici români din regiunea Odesa ezită să depună acte pentru redobândirea unui drept istoric.

Similare
RECOMANDĂRI