Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Concurs de mâncat ardei iuţi, la un târg eco din Chişinău. Cine a câştigat competiţia

Şi bărbaţii plâng câteodată, mai ales dacă participă la un concurs de mâncat ardei iuţi. Evenimentul picant a fost organizat la un târg eco din Chişinău şi a adunat cei mai înrăiţi fani ai acestei legume, fără de care ciorba şi zeama moldovenească nu ar mai fi la fel. Câştigător a fost totuşi o femeie care a mâncat 11 dintre cei mai iuţi ardei din lume - doar unul dintre ei echivalează cu 300 de ardei iuţi obişnuiţi.

La concurs au participat 7 bărbaţi curajoşi, dar şi o femeie. Participanţii au trebuit să mânânce cât mai mulţi ardei iuţi, aleşi cu mare grijă de către organizatori.

După a 5-a probă, unii au ieşit din concurs cu ochii în lacrimi.

MIHAI BORDENIUC, participant: „Această senzatie de a manca ardei iute, unul dupa altul, parca a-i merge pe un râu iute si el devine tot mai lat, aceeasi senzatie o simti cat si in gat, cat si in burta,  limba- amorteala e la maximum. Plus lacrimile, da, acesta este efectul final".

Duelul final s-a dat între o tânără din Chişinău şi câştigătorul de anul trecut. Al 11-lea ardei, considerat şi cel mai iute din lume, a pus capa la toate.

DANA ROTARU, câştigătoarea concursului: "Arde, arde, dar fain, e cumva tonifiant si energetic. Credeam ca o sa ajung la 3, 4 maxim 5, dar nu credeam chiar sa castig. Prima data particip si a fost o gluma mai mult cu prietenii. "

Evenimentul se organizează pentru al doilea an consecutiv. Ardeii sunt cultivaţi chiar de organizator care a adus plantele de pe toate continentele lumii.

SERGIU ŢURCANU organizator: "AJI cristal e cel mai gustos ardei din lume, ca iuteala ar fi cma si ca Caienul, ardei frumosi si aratosi, Cheiul Roxa, care are în jur de 90 de mii iuteala, Aji lemon cu gust lamaie. Sunt ardei mai seriosi, care au in jur de un milion iuteala. Antrenamentul, consumati iute si cu timpul mancati si mai iute si respectiv e in regula. "

Desigur nu am putut să nu gustăm şi noi din aceste delicii picante.

Câştigătorii s-au ales cu câte ghiveci de ardei de iuţi, ardei marinaţi şi câte o carte cu bucate.
Similare
RECOMANDĂRI