Conflict de interese la Biroul Vamal Nord. Un inspector a perfectat actul de vămuire a unui automobil pe care socrul său îl introducea în R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Conflict de interese la Biroul Vamal Nord. Un inspector a perfectat actul de vămuire a unui automobil pe care socrul său îl introducea în R. Moldova

Autoritatea Naţională de Integritate a emis act de constatare pe numele unui inspector principal în cadrul Biroului vamal Nord al Serviciului Vamal. Acesta a fost constatat cu un conflict de interese în raport cu socrul său. În octombrie 2019, inspectorul vamal, în timp ce se afla în exercitarea funcţiei, a perfectat pe numele socrului său actul de vămuire a unui automobil de model Skoda Octavia.

Socrul a depus la Postul vamal Costeşti o declaraţie pentru a putea vămui automobilul pe care urma să-l importe în ţară. Tranzacţia vamală asupra transportului a fost soluţionată de către inspectorul vamal, care activa conform graficului de serviciu. Astfel, inspectorul a acceptat declaraţia depusă de socrul său, a examinat solicitarea acestuia şi, ulterior,  a eliberat adeverinţa privind mijlocul de transport importat.

În cadrul controlului, subiectul şi-a argumentat acţiunea prin faptul că nu a ştiut  din timp despre intenţia socrului de a aduce automobilul în R. Moldova ,aflând despre acest lucru în momentul în care socru s-a prezentat pe pista de control”. Subiectul a precizat că nu a influenţat procedura vamală şi a informat superiorul său despre lipsa unui interes personal faţă de automobilul respectiv.

Inspectorul de integritate a contrazis argumentele invocate de inspectorul vamal prin faptul că la momentul perfectării actului de vămuire pe numele socrului, funcţionarul vamal nu a declarat şi nu a informat conflictul de interese real apărut.

Totuşi, potrivit noilor modificări legislative din 2021, pe acest caz inspectorul de integritate doar constată conflictul de interese fără aplicarea interdicţiilor.  Funcţionarul vamal este la prima abatere a legislaţiei ANI fără a înregistra un prejudiciu interesului public ca urmare a acestei încălcări.

Similare
RECOMANDĂRI