Coronavirus: Adunarea Generală a ONU are în vedere un summit la New York înainte de sfâşitul anului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Coronavirus: Adunarea Generală a ONU are în vedere un summit la New York înainte de sfâşitul anului

Un summit privind pandemia de COVID-19, cu prezenţă fizică, este avut în vedere la New York înainte de sfârşitul anului de Adunarea Generală a ONU, a anunţat marţi noul preşedinte al acestei instanţe, Volkan Bozkir, citat de AFP.

În cursul unei conferinţe de presă, fostul ministru turc a afirmat că această sesiune specială a Adunării Generale este prevăzută "în prima săptămână din noiembrie".

Potrivit unor surse diplomatice, mai multe ţări s-au opus foarte recent acestei scadenţe, apreciind că o asemenea reuniune ar avea loc prea devreme în timp ce lumea, şi în special Statele Unite, continuă să lupte împotriva răspândirii bolii fără să o ţină sub control.

Negocierile în curs iau în considerare ca dată posibilă prima săptămână din decembrie, potrivit surselor.

Pentru Volkan Bozkir, care este în favoarea unei reluări mai rapide a reuniunilor fizice la ONU, cu activitate din martie în special prin intermediul videoconferinţelor, această sesiune despre COVID-19 trebuia să aibă loc încă "din iunie".

"Ritmul politic este important. Când nu faci lucrurile la timp, pierzi legătura între această reuniune şi oamenii care aşteaptă un rezultat", a explicat el.

"Atât timp cât condiţiile sanitare vor permite, prevăd reuniuni în persoană la Adunarea Generală", a mai spus preşedintele acesteia, deplângând că niciun lider nu este autorizat să asiste în persoană săptămâna viitoare la importanta reuniune diplomatică anuală de la ONU.

"În meseria de diplomat, nu există alternative la întâlnirea faţă în faţă pentru a edifica o înţelegere pe termen lung a poziţiei celuilalt şi a stabili compromisuri", a subliniat el.

Volkan Bozkir a precizat că peste zece şefi de stat, printre care preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, s-au înscris pentru a veni fizic săptămâna viitoare la ONU pentru a ţine un discurs.

Impunerea de către Statele Unite a unei carantine de 14 zile personalităţilor care intenţionează să vină "face prezenţa lor fizică imposibilă", şi-a exprimat el regretul.

Diplomatul turc a precizat că nu ştie dacă preşedintele american, Donald Trump, care în această vară şi-a exprimat dorinţa de a veni la New York săptămâna viitoare, va face o excepţie.
Similare
RECOMANDĂRI