Costume tradiţionale româneşti, prezentate în Cuba de Ziua Naţională a României
Sursa foto:stiriletvr.ro Vizualizari:

Costume tradiţionale româneşti, prezentate în Cuba de Ziua Naţională a României

După o perioadă dificilă, în care evenimentele au fost suspendate şi graniţele închise, în acest an, Flori de IE va defila în Cuba, pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, relatează stiriletvr.ro.

De Ziua Naţională, dupa 18 luni de la ultima defilare internaţională, va avea loc prima prezentare a Flori de IE, de la începutul pandemiei şi până acum, denumită generic „Shine”, în Cuba.

„Shine” reprezintă lumina care aduce speranţă şi strălucire în sufletele noastre, dorinţa de a merge mai departe, de a ne face cunoscute valorile, tradiţiile şi portul popular în toate colţurile lumii. Cred cu tărie că ia românească este în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, ea creează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţă în suflete. În aceste vremuri dificile, sunt convinsă că defilarea din Cuba va aduce normalitatea şi va creiona speranţă într-o lume nouă: sustenabilă, durabilă şi rezilientă”, a declarat Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE.

(w400) Costume tr

Prezentarea costumelor tradiţionale româneşti se încadrează în evenimentul organizat de Ambasada României în Republica Cuba cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, moment unic de mândrie naţională şi de promovare a autenticităţii şi unicităţii noastre pe meleaguri străine.

(w380) Costume tr

„Sunt deosebit de încântată şi recunoscătoare să pot găzdui, la Havana, prima Recepţie dedicată marcării Zilei Naţionale a României cu prezenţă fizică. După dificultăţile prin care am trecut, putem afirma că celebrăm, la 1 Decembrie 2021, solidaritatea românească regăsită şi un viitor rezilient. Fiind primul meu eveniment public de anvergură, de la preluarea mandatului în Cuba, nu-l puteam concepe fără o prezentare a simbolurilor româneşti. Sunt mândră că în această zi de sărbătoare, vom putea prezenta corpului diplomatic acreditat la Havana o colecţie de costume tradiţionale de excepţie, dar şi ii reinterpretate, care vorbesc despre istorie, identitate, creativitate, renaştere şi strălucire. Îi mulţumesc pe această cale doamnei Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE, pentru că a răspuns imediat pozitiv şi a susţinut propunerea mea de organizare a unei prezentări a costumului popular românesc, având ca element central, IA ”, a declarat Theodora Magdalena Mircea, ambasadoarea României în Republica Cuba.

Modelele vor fi cubaneze şi vor defila în costume tradiţionale vechi de peste 100 de ani din diferite regiuni ale României: Muntenia, Oltenia, Transilvania, Moldova, Banat.

(w400) Costume tr

Evenimentul se va încheia cu o prezentare a celei mai noi colecţii, Shine, exclusiv lucrată pentru această ocazie, colecţie care va pune în evidenţă iile lucrate manual de către Flori de IE şi va aduce speranţă şi lumină în sufletele celor prezenţi.

„Voi promova ori de câte ori am ocazia, oriunde în ţară sau pe meleaguri străine, ia românească, care reprezintă practic codul genetic al poporului român. Cred că trebuie să ne educăm copiii să iubească tot ce e românesc. Sunt fericită că în această perioadă am privilegiul de a organiza evenimentul din Cuba, în condiţii de normalitate, într-o zi de mândrie naţională şi de sărbătoare - 1 Decembrie. Nu ştiu să existe vreun alt popor în afară de cel român care să-şi poarte istoria milenară în veşminte, în simboluri alese, fiecare purtând un anume înţeles, un anume mesaj şi o anume poveste. Povestea din acest an este despre renaştere şi strălucire”, a concluzionat Cristina Chiriac.

(w400) Costume tr

Povestea Flori de IE a luat naştere la finalul anului 2014 din dragoste şi dor de neam, susţinând totodată antreprenoriatul românesc, în special pe cel din mediul rural, colaborând cu peste 40 de femei din zona rurală. Obiectivul principal este aducerea în prim plan a iei româneşti, cusută în întregime manual, cu multă migală. Flori de IE are în portofoliu o colecţie impresionantă de peste 100 de costume populare româneşti, însumând astfel peste 1000 de piese tradiţionale, vechi.

Flori de IE a mai expus la Londra, Paris, Ankara, Viena, Bari, Tokyo, Shanghai, New York, Dubai, Las Vegas, Abu Dhabi şi Barcelona.

Similare
RECOMANDĂRI