Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cu sprijinul financiar al României, la Universitatea de Stat din Republica Moldova va fi deschis un post de televiziune

Cu sprijinul financiar al României, la Universitatea de Stat din Republica Moldova va fi deschis un post de televiziune. Studenţii de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării vor beneficia de echipament modern şi de condiţii necesare pentru a deprinde meseria de reporter, prezentator, cameraman sau de editor de imagine.

Postul de Televiziune se va numi "Unda Liberă" şi va fi lansat în câteva luni, iar lucrările de reparaţie în încăperile în care vor fi amenajate studiourile de ştiri sunt deja în toi.

VITALIE GUŢU directorul postului de televiziune "Unda Liberă": „Mă bucură enorm pentru că aceste spaţii vor deveni mega moderne vor fi dotate cu echipament de ulitmă oră, cu decor aşa cum scrie cartea. Aici va fi dedicat emisiunilor talk show-urilor, iar în celalaltă parte va fi un platou de ştiri. De asemenea, va fi un studiou dedicat newsroom-urilor”.

Studenţii sunt bucuroşi că vor putea căpăta experienţă în televiziune încă înainte de absolvirea facultăţii de jurnalism.

VASILE LIPCEAN student: „Consider că studenţii se vor implica mai mult şi putea face mai multe materiale şi de ce nu să aducem şi canalul nostru la televiziunea facultăţii de jurnalism  şi se numeşte "Unda Liberă", să-l aducem la nivel naţional, în live, diferite evenimente. Să fie un post naţional de ce nu”.

ANDREI VÎRLAN student: „Prin acest echipament obţin o experienţă, se deschid noi oportunităţi pentru mine”.

Lansarea televiziunii e finanţată de Guvernul României în cadrul unui proiect care vizează susţinerea presei libere din Republica Moldova. Un protocol de colaborare au semnat azi rectorul Universităţii de Stat şi secretarul de stat Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova. La eveniment a fost prezent şi ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

ADRIAN DUPU secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova: „Primul proiect pe care dorim să-l realizăm aşa cum aţi spus în baza acestui protocol este dotarea unui laborator de jurnalism pentru facultatea de jurnalism de la USM. Vedem că este o nevoie reală în Republica Moldova de presă de calitate, de jurnalişti bine instruiţi”.

Excelenţa Sa Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova: „Întotdeauna este nevoie şi în absolut orice fel societate de profesionalism, onestitate şi de voci puternice în jurnalism. Voci puternice care să fie ghidate şi de nişte morale solide, în lumea de astăzi când suntem inundaţi de fake news-uri, de dezinformare”.

IGOR ŞAROV rector, USM: „Sunteţi a 4-a putere în stat şi de aceea mesajul care este adresat în primul rând studenţilor să puteţi aprecia efortul guvernului român de a susţine proiectele în Republica Moldova, în toate domeniile şi nu sunt doar cuvinte”.

Postul de televiziune  "Unda Liberă" de la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării urmează să fie lansat în câteva luni.
Similare
RECOMANDĂRI