Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

De teama coronavirusului, romii din Soroca şi-au încuiat porţile curţilor şi s-au autoizolat

De teama coronavirusului şi romii din Soroca şi-au încuiat porţile curţilor şi s-au autoizolat. Unii ies doar pentru a merge până la magazin să-şi cumpere de mâncare. Ei spun că încearcă să se protejeze cât mai bine şi pentru asta dau ascultare sfaturilor de la autorităţi dar nu uită nici de tratamentele din bătrâni.

Străzile din Dealul romilor, Soroca, nu a fost niciodată atât de pustii ca acum. Puţinii localnici pe care îi întâlneşti în drum sunt grăbiţi şi evită să stea de vorbă cu necunoscuţii.

Cei mai mulţi parcurg aceleaşi traseu - de acasă până la magazinul din localitate, pentru a face cumpărături. 

Locuitorii comunităţii recunosc că mai folosesc ceapa şi usturoiul pentru a se proteja de virus, aşa cum au învăţat din moşi-strămoşi. Totuşi, atunci când ies din curtea casei, unii dintre ei poartă şi mască de protecţie.

Autoizolarea este o încercare grea pentru cei mici, care până mai ieri alergau în voie pe toate străzile. Acum au voie doar să privească şi să-şi vorbească printre gratiile porţilor.
 
În dealul romilor, din municipiul Soroca, nu a fost identificată nici o persoană suspectă de infectare cu virusul Covid-19.
 
Similare
RECOMANDĂRI