Deputaţii au votat: Amenzile pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice vor fi micşorate
Vizualizari:

Deputaţii au votat: Amenzile pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice vor fi micşorate

Amenzile aplicate  pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, precum şi a măsurilor de sănătate publică, stabilite de autorităţile competente, vor fi micşorate. Parlamentul a votat astăzi în lectură finală modificări la Codul Contravenţional.

Astfel, cuantumul amenzii va scădea de la 22 500 – 25 000 de lei, cât constituie în prezent, până la 2000 – 5000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice amenda va constitui între 10 000 – 35 000 de lei, în comparaţie cu 50 000 – 75 000 de lei, cât este în prezent.

Totodată, persoana sancţionată anterior, printr-o hotărâre/decizie definitivă,  va fi amendată pentru săvârşirea repetată a aceleiaşi contravenţii pe parcursul aceluiaşi an calendaristic, Astfel,  pentru această contravenţie, persoana fizică  va fi sancţionată cu amendă de la 15 000 la 25 000 de lei, iar persoana juridică – de la 50 000 la 75 000 de lei.

De asemenea, urmează să fie micşorată şi amenda pentru prezentarea intenţionată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fişei epidemiologice de la 22 500 - 25 000 de lei la 2500 la 7500 de lei.

În urma acestor modificări, sancţiunile vor fi proporţionale cu fapta săvârşită, iar constituţionalitatea cadrului legal va fi restabilită. Totodată, în acest fel  se va  da posibilitate agenţilor constatatori să aplice în continuare amenzile pentru încălcarea acestor prevederi.

De asemenea, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică urmează să asigure actualizarea şi evidenţa permanentă a hotărârilor emise. Conform legislaţiei în vigoare, hotărârile Comisiei se publică pe pagina web oficială a Guvernului.

Similare
RECOMANDĂRI