Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au o legătură tot mai strânsă cu judecătorii Curţii Constituţionale

Deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au o legătură tot mai strânsă cu judecătorii Curţii Constituţionale. Dacă se votează o lege, există de fiecare dată şi contestatari care cer ba interpretarea Constituţiei, ba legalitatea deciziilor. Sesizările vin una după alta la Curtea Constituţională iar recordul absolut de solicitări a fost doborât în 2020.

De la începutul anului 2021, deputaţii şi fracţiunile parlamentare s-au adresat de 22 de ori Curţii Constituţionale. În două cazuri s-a cerut interpretarea Constituţiei, iar în celelalte 20, controlul de constitutionalitate şi constatarea circumstantelor care justifica dizolvarea Parlamentului. Şi preşedintele Maia Sandu a făcut două sesizări.

Cele mai multe plângeri au fost făcute în 2020, 64 la număr, record absolut în ultimii 30 de ani.

Statistica arată că au fost 39 de sesizări în 2013, 50 în 2014, 41 în 2015. Câte 20 de sesizări au fost în 2017 şi 2019 şi 21 în 2018.

Experţii au şi o explicaţie. Principala cauză ar fi votarea la pachet a unor legi, fără ca unii deputaţi să cunoască detaliile. De aceea, parlamentarii cer apoi ca altcineva să le repare greşelile.

NICOLAE OSMOCHESCU, fost judecător la Curtea Constituţională: ”În procesul de elaborare a proiectelor de lege, în procesul examinării proiectelor de lege în Parliament şi în procesul votării, deputaţii nu au intrat în esenţa proiectului de lege. Ca rezultat, au votat un act normative cu abateri serioase de la procesele şi procedurile legale ale unui act normativ. Votul devine unul automat, dictat de fracţiune, de partid "

Celelalte instituţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională au fost mai liniştite. În 2021, trei judecători au făcut sesizări, altele două au venit din partea Consiliului Superior al Magistraturii şi o sesizare a fost depusă de Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului.

SESIZĂRI ALE DEPUTAŢILOR LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
2013 -  39 sesizări
2014 -  50 sesizări
2015 -  41 sesizări
2016 -  39 sesizări

SESIZĂRI ALE DEPUTAŢILOR LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
2017 -  20 sesizări
2018 - 21 sesizări
2019 - 20 sesizări
2020 – 64 sesizări.

SESIZĂRI LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DIN PARTEA ALTOR SUBIECŢI, 2021
Judecători - 3 sesizări
Consiliul Superior al Magistraturii – 2 sesizări
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului – 1 sesizare
Similare
RECOMANDĂRI