Descoperire istorică importantă în sudul ţării
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Descoperire istorică importantă în sudul ţării

Expediţia ştiinţifică a Agenţiei Naţionale de Arheologie din Republica Moldova desfăşoară săpături în apropierea oraşului Comrat. Aici, la sfârşitul anilor 1960, a fost descoperită o aşezare veche, ce datează din secolul al treilea şi aparţine unei culturi antice romane. După cum menţionează arheologii, materialele descoperite vor da un nou impuls studiului patrimoniului cultural al UTA Găgăuzia şi sudului Moldovei şi vor deveni proprietatea fondurilor muzeelor locale, relatează TRM.

Arheologii au început săpăturile în siturile din zona de sud a oraşului Comrat. În anii 1958-1959 aici au fost descoperite urme ale unei populaţii antice ce îşi are originile încă din secolul III, înainte de Hristos. Istoricii presupun că în aşezările numite acum convenţional Comrat-2 a locuit o populaţie de aproximativ 20 de persoane, care veneau şi plecau în funcţie de sezon.
 
„În timpul săpăturilor arheologice au fost găsite vestigii foarte importante pentru arheologie, inclusiv obiecte din ceramică şi chiar amfore romane. După ce vor fi reabilitate acestea se vor regăsi în vitrinele muzeului din Comrat”, a declarat Ion Cebanu, arheolog.
 
„Se întâmplă mai rar ca pe teritoriul Republicii Moldova să se facă asemenea săpături. Pe suprafeţe mari se decapează pământul. O astfel de tehnică permite o privire de ansamblu a structurii aşezării şi o reconstituire a habitatului populaţiei din era noastră”, susţine Serghei Popovici, director adjunct al Agenţiei Naţionale de Arheologie.
 
Potrivit sursei citate cercetările arheologice au început pe acest loc după ce în zonă au fost descoperite primele vestigii, drept urmare a începerii săpăturilor pentru construcţia zonei economice libere. Este vorba despre o suprafaţă totală de peste 500 de metri pătraţi.
 
„După decaparea stratului de humus cu tractorul, am surprins o serie de complexe adâncite, preventiv putem vorbi că este o locuinţă din secolul al treilea, posibil începutul secolului al patrulea. Ceea ce este important e că drept colaborare cu arheologii vom putea reconstitui raţia alimentară a acestor comunităţi pe baza oaselor de animale ce au fost descoperite. Vom putea vorbi de speciile de animale pe care le aveau în gospodărie, erau domestice sau vânate”, a spus Ion Cebanu.  
 
Potrivit istoricilor locali, tezaurul cultural va da un nou imbold în studierea şi descoperirea culturii şi istoriei din zona de sud a ţării şi din unitatea teritorial-administrativă Găgăuzia.
Similare
RECOMANDĂRI