Deşi nu a fost omologat la nivel internaţional, Igor Dodon este gata să ceară vaccinul contra COVID de la ruşi
Sursa foto:Igor Dodon Vizualizari:

Deşi nu a fost omologat la nivel internaţional, Igor Dodon este gata să ceară vaccinul contra COVID de la ruşi

Deşi nu este validat la nivel internaţional, iar Organizaţia Monidală a Sănătăţii a îndemnat la precauţie şi la verificări riguroase, preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon este gata să ceară Rusiei vaccinul împotriva COVID-19 pentru cetăţenii Republicii Moldova. Acest subiect a fost discutat de Igor Dodon cu ambasadorul Rusiei Oleg Vasnețov, şeful statului felicitând „partenerii ruși”, „cu ocazia acestei realizări atât de importante în domeniul științei medicale”.

„Am adresat felicitări partenerilor ruși cu ocazia acestei realizări atât de importante în domeniul științei medicale, în condițiile pandemiei, și am subliniat interesul țării noastre în vederea obținerii acestui vaccin. În acest sens, conducerea Republicii Moldova va expedia la Moscova un demers, în timpul apropiat”, a anunţat Igor Dodon, după întrevederea cu Vaneţov. 

De menţionat că, după ce Vladimir Putin a anunţat despre faptul că Rusia a reuşit să devină prima ţară din lume care înregistrează un vaccin împotriva noului coronavirus, OMS a declarat că acest vaccin nu este unul precalificat, iar acest proces presupune proceduri riguroase, iar OMS, pe lângă procedurile din fiecare ţară, va efectua un proces de validare, unitar pentru toate vaccinurile.
 

Putin a anunţat că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-coronavirus din lume şi că o fiică a lui şi l-a injectat


Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că "nu există nicio validare externă pentru vaccinul anti-COVID" anunţat de Rusia. "În acest moment nu există un vaccin anti-COVID aprobat în Uniunea Europeană".
 

România nu va lua vaccinul anti-COVID dezvoltat de ruşi. Klaus Iohannis: Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menţionat

 

 

Similare
RECOMANDĂRI