Dodon: Dacă preşedintele şi PSRM vor considera că trebuie schimbări în componenţa Guvernului, acestea vor avea loc
Sursa foto:colaj foto: TVR Moldova Vizualizari:

Dodon: Dacă preşedintele şi PSRM vor considera că trebuie schimbări în componenţa Guvernului, acestea vor avea loc

Schimb de replici între premierul Maia Sandu şi preşedintele Igor Dodon, pe subiectul miniştrilor din Guvern. După ce ultima dată, Maia Sandu declara că şeful statului nu ar trebui să decidă schimbarea miniştrilor, Igor Dodon îi dă replică.

Preşedintele spune că nu vede sensul să menţinem în funcţie persoane care nu aduc rezultate şi eficienţă actualului Guvern.

„De aceea, dacă preşedintele şi PSRM vor considera că trebuie operate schimbări în componenţa Guvernului, acestea vor avea loc”.

Totodată, şeful statului cheamă la calm, conlucrare şi la recunoaşterea greşelilor când ele sunt evidente.

„Preşedintele este hotărât sa susţină în continuare această majoritate parlamentară şi acest Guvern, implicându-se totodată activ pentru a aduce pe agenda Parlamentului şi Guvernului subiectele ce ţin de necesităţile oamenilor”, se mai arată în comunicat.

TVR MOLDOVA aminteşte că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a confirmat faptul că socialiştii ar dori să înlocuiască doi miniştri din Guvernul Maiei Sandu pentru că lumea este nemulţumită de activitatea lor.
Similare
RECOMANDĂRI