Două spectacole de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Chişinău, pe scena Naţionalului bucureştean
Sursa foto:eucitesc.md Vizualizari:

Două spectacole de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Chişinău, pe scena Naţionalului bucureştean

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău revine în luna ianuarie la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti cu două dintre cele mai recente producţii- spectacolele „Dosarele Siberiei”, regia Petru Hadârcă, şi „Cine l-a trezit pe Yorick?”, regia Alexandru Vasilache.

Potrivit unui comunicat TNB transmis către AGERPRES, evenimentul are loc în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea.

„Dosarele Siberiei”, care va fi prezentat pe 22 ianuarie, este primul spectacol din cadrul Turneului Teatru Românesc care se joacă la TNB pe scena mare.

„Obsesia Siberiei este una din cele mai puternice în spaţiul post-sovietic, totuşi, în teatrele basarabene nu a îndrăznit nimeni să atace tema deportărilor, a gulag-ului în ultimele decenii. Noua producţie a TNME are trei protagonişti: Ecaterina Chele, deportată în 1941, Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949, şi Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la gulag pentru că a condus organizaţia de luptă împotriva puterii sovietice ‘Sabia Dreptăţii’. La 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste în Basarabia şi după aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, „Dosarele Siberiei’ de Petru Hadârcă (scenariu: Petru Hadârcă şi Mariana Onceanu) e un prim semn, declară realizatorii, că nu ne-am pierdut memoria cu totul, că ne putem asuma trecutul, oricât de cumplit, tragic, infernal ni se arată din perspectiva zilei de azi”, se arată în comunicat.

Din distribuţie fac parte Olga Guţu-Cucu, Draga-Dumitriţa Drumi, Tinka Mardari, Dan Melnic, Diana Decuseară, Ninela Caranfil, Nicolae Darie, Constantin Adam, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Mărginean, Tatiana Saenco, Petru Oistric, Ion Mocanu, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleşca, Valentin Zorilă, Iurie Focşa, Mihai Zubcu. Alături de ei, studenţi ai profesorului Mihai Fusu.

„Cine l-a trezit pe Yorick?”, după William Shakespeare, adaptarea şi regia Alexandru Vasilachi, va fi prezentat pe 21 ianuarie la Sala Studio.

Din distribuţie fac parte, printre alţii, Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Anatol Durbală, Petru Oistric, Iurie Focşa, Doina Severin.

Biletele se găsesc la Casa de bilete a TNB, în foaierul Sălii Mari.

Similare
RECOMANDĂRI