Duminică trecem la ora de vară
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Duminică trecem la ora de vară

În ultima duminică a lunii martie, R. Moldova trece la ora de vară, când ceasurile se dau cu o oră înainte. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 2.00 va deveni ora 3.00.

Trecerea la ora de vară este efectuată în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU şi concomitent cu statele-membre ale Uniunii Europene.

În luna martie 2019, deputaţii europeni au votat pentru renunţarea la schimbarea orei în Uniunea Europeană începând cu anul 2021. Astfel, fiecare stat membru al UE va putea alege dacă să rămână la ora permanentă „de vară” sau la cea „de iarnă” (ora standard).

Trecerea la ora de vară

Este o modalitate de a utiliza mai bine lumina naturală a zilei şi de a reduce, seara, folosirea luminii artificiale. De aceea primăvara ceasurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi.

Ora de vară se aplică din 1997, în perioada cuprinsă între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din luna octombrie, când se va trece din nou la ora de iarnă, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial pe perioada lunilor de vară.

Convenţia privind trecerea la Ora de vară a fost adoptată treptat de numeroase state şi teritorii de pe întreg mapamondul, prin care ora de vară este stabilită ca fiind o oră înaintea orei oficiale standard, şi în prezent peste 100 de ţări din toata lumea folosesc acest mecanism.

România a semnat această convenţie în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

În lume sunt însă state sau teritorii care nu au adoptat această convenţie, de exemplu ora de vară nu este folosită în ţările de la ecuator şi de la tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China sau în statele americane Hawaii şi Arizona.

Beneficii şi critici

O oră în plus de lumina seară este în avantajul tuturor activităţilor de după orele de lucru sau de şcoală, pentru cumpărături sau sporturi, dar dezavantajează pe cei care au activităţi strict legate de răsăritul sau apusul soarelui, cum sunt de exemplu fermierii sau cei care participă la spectacole în aer liber.

De asemenea, unii oameni cred că ora de vară ar putea fi legată de mai puţine accidente rutiere, iar studii făcute în SUA şi Marea Britanie au relevat scăderea numărului de accidente de acest tip cu aproximativ un procent.

Motivul iniţial al adoptării Convenţiei privind trecerea la ora de vară a fost strict economic, fiind legat de economisirea energiei electrice pentru iluminat: în cazul păstrării orei de iarnă, o parte din activităţile populaţiei precum şi cele industriale s-ar desfăşura în condiţii de noapte, care ar necesită utilizarea unei cantităţi de energie electrică.

Susţinătorii ideii spun că ora de vară duce la economisirea unor cantităţi de energie mici, dar semnificative. De exemplu, în Statele Unite se face o economie de un procent, în special în consumul casnic, la fel şi în Brazilia, iar în Noua Zeelandă s-a constatat că trecerea la ora de vară aduce o scădere chiar cu 3,5% a consumului energetic. Totuşi, studiile legate de economisirea energiei prin trecerea la Ora de vară sunt limitate sau chiar contradictorii, pentru că astăzi, structura consumului de energie electrică s-a schimbat şi iluminatul nu mai este preponderent.

Trecerea la ora de vară este însă criticată de cei care consideră că schimbarea orei care se produce de două ori pe an ar avea mai multe efecte nedorite.

Cei care se opun schimbării orei vorbesc despre inconvenientul adaptării la un alt orar de somn, cei mai mulţi oameni se obişnuiesc rapid cu noul orar, dar persoanele cu tulburări de somn găsesc că această tranziţie este extrem de dificilă. Lipsa unei ore de somn ar creşte riscul de infarct, ar provoca dureri de cap, ar schimba starea de spirit sau apetitul.

O oră mai puţin de somn ar scădea productivitatea la locul de muncă sau ar creşte riscul accidentelor de muncă pentru cei cu joburi fizice stresante.

Se invocă şi numărul mai mare de accidente auto dimineaţă, cel puţin în prima zi de luni, după ce ora de vară este activă oficial.

Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui, cum sunt fermierii şi crescătorii de păsări.

În Israel, evreii sefarzi ultraortodocşi au iniţiat chiar o campanie împotriva trecerii la ora de vară, pe motiv că ei trebuie să-şi recite rugăciunile de penitenţă, Slihot, în primele ore ale dimineţii pe perioada lunii evreieşti, Elul.

Se aduc critici şi în legătură cu nevoia potrivirii ceasurilor, a complicării orarelor sau a planificării multor activităţi, a călătoriilor, întîlnirilor sau a plăţilor. Pot fi şi perturbări în funcţionarea dispozitivelor medicale sau a multor tipuri de echipamente, în lipsa unor softuri adecvate care să schimbe în mod automat ora.

Similare
RECOMANDĂRI