Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

După mai multe zile de proteste, agricultorii şi premierul Ion Chicu s-au întâlnit la Guvern

O nouă rundă de discuţii între agricultori şi premierul Ion Chicu. În timp ce fermierii solicită despăgubiri de 3 mii de lei pentru fiecare hectar compromis de secetă, şeful Executivului spune că, în condiţiile unui buget auster, acest lucru este imposibil. Totuşi, premierul afirmă că este realistă suma de 1.500 de lei, pentru un hectar, şi alte scutiri de taxe şi impozite, care să-i ajute pe fermieri să depăşească impasul în care s-au pomenit din cauza secetei de proporţii din acest an.

După mai multe zile de proteste, agricultorii s-au întâlnit la Guvern cu premierul Ion Chicu şi cu ministru Agriculturii. Fermierii le cer guvernanţilor vacanţă fiscală pentru primele 6 luni ale anului 2021, scutiri de plata impozitelor şi despăgubiri cel puţin 3 mii de lei pentru fiecare hectar de roadă compromisă.

„În mare parte, mai ales acolo unde am fost nevoiţi să întoarcem grânele şi s-au semănat semănături adăugătoare, acolo e investiţia de cel puţin 10 mii de la un ha. Dacă vorbim de grâu sau floarea soarelui, variază între 6-7 mii, sigur nu este suficient. dar reieşind din ce are acum statul vom fi mulţumiţi măcar de aceşti 3 mii de lei”, a precizat ANDREI MELINTE, agricultor

„S-a discutat despre 1500 deja, dar eu cred că dacă va fi voinţă politică se poate de găsit resurse financiare. Chiar şi suma de 3 mii nu e o sumă care ne-ar acoperi nouă pierderile, dar e doar o sumă care ne-ar da o gură de aer să suprevieţuim”, a spus ANDREI DÎNGA, agricultor.

Agricultorii spun că nu vor renunţa la proteste până când statul nu-i va ajuta să depăşească impasul în care s-au pomenit din cauza secetei. Agricultorii anunţă mâine la ora 10 un nou protest, la intrarea în Chişinău.

„Toată tehnica agricolă rămâne pe loc, o să protestăm în continuare paşnic, o să aşteptăm ca ceea ce am cerut să se implementeze”, a declarat SERGIU STEFANCO, agricultor.

„Bineînţeles cu toţii avem dreptul la proteste, inclusiv agricultorii. avem promisiunea din partea agricultorilor că nu se va admite încălcarea ordinii publice, nu se vor mai bloca drumuri”, a spus premierul Ion Chicu.

Reprezentanţii guvernării spun că au venit cu mai multe soluţii pentru agricultori.

„Am ajuns la un consens în privinţa reeşalonării creditelor faţă de bănci, şi faţă de instituţii nefinanciare. Am convenit că guvernul să pregătească acest proiect de lege şi să fie prezentat de urgenţă plenului pentru adoptare”, a  declarat NICOLAE CIUBUC, deputat PDM.

În acelaşi timp, premierul spune că suma maximă ce poate fi acordată în calitate de subvenţii este de 1.500 de lei.

„Prezentându-le situaţia reală a bugetului în condiţiile pandemiei, crizei economice, agricultorii au înţeles că nu poate fi vorba de 3 mii, 5 mii la hectar”, a menţionat Ion Chicu.

Pentru a depăşi criza din agricultură, Guvernul a decis alocarea a 300 milioane de lei pentrfu fermieri. Dintre acestea, 100 de milioane sunt alocate din Fondul de Subvenţionare a Agriculturii, iar 200 din Fondul de Intervenţii al Guvernului.

Zeci de agricultori din raioanele Ştefan Vodă şi Căuşeni protestează de mai multe zile, cerând guvernului despăgubiri pentru culturile compromisă de seceta severă din acest an.
Similare
RECOMANDĂRI