Eugen Sturza: România, un exemplu în profesionalizarea armatei
Sursa foto:noi.md Vizualizari:

Eugen Sturza: România, un exemplu în profesionalizarea armatei

Ministrul Apărării Republicii Moldova, Eugen Sturza, a avut ieri o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, din Camera Deputaţilor a Parlamentului României, care se află într-o vizită de lucru la Chişinău.

Agenda discuţiilor s-a axat pe subiecte referitoare la politicile de apărare şi securitate ale celor două state şi realizarea controlului democratic asupra Forţelor Armate, cooperarea Republica Moldova-România pe dimensiunea apărării, precum şi în cadrul UE şi NATO, scrie Infoprut.ro.

Ministrul Apărării a menţionat sprijinul acordat de România la modernizarea şi reformarea Armatei Naţionale, prin proiecte de asistenţă, instruire şi educaţie militară.

„Ne dorim să profesionalizăm Armata Naţională, s-o încadrăm cu militari pregătiţi, iar România este un exemplu în acest sens. Contăm pe expertiza şi experienţa colegilor de la Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea acestui obiectiv”, a spus Eugen Sturza.

Sturza a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a-şi spori participarea în operaţiuni de menţinere a păcii şi gestionare a crizelor, specificând că România deţine o vastă experienţă în acest domeniu şi ar putea contribui la pregătirea militarilor Republicii Moldova.

Oficialii au discutat şi despre situaţia regională, soluţionarea conflictului transnistrean şi alte teme de interes comun.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Dorel Gheorghe Căprar, a spus că România va continua să sprijine eforturile Ministerului Apărării direcţionate spre modernizarea şi profesionalizarea Armatei Naţionale. În acest sens, deputatul de la Bucureşti a menţionat că România este dispusă să asigure expertiza necesară şi asistenţă în domeniile prioritare pentru sectorul de apărare din Republica Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI