Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Guvernul  Sandu a îmbunătăţit relaţia între Bruxelles şi R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Guvernul Sandu a îmbunătăţit relaţia între Bruxelles şi R. Moldova

De la Bruxelles vin laude pentru guvernul Sandu, dar în acelaşi timp, europarlamentarul român şi preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, Siegfried Mureşan, spune că UE nu va spune niciodată că vrea premier pe x sau pe y în Republica Moldova.

Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Fiind întrebat cum se vede de la Bruxelles desemnarea domnului Ion Chicu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru şi cum vede Bruxelles-ul un eventual guvern minoritar în Republica Moldova, eurodeputatul a răspuns că UE doreşte pentru Republica Moldova un guvern care „să nu îi fie ostil, fiindcă se vede şi în sondaje că cetăţenii Republicii Moldova doresc apropiere de Uniunea Europeană”.

„Uniunea Europeană doreşte la Chişinău un guvern care să fie un partener de încredere, un guvern transparent, un guvern care să ia în practică exact deciziile care sunt asumate la început de mandat. UE preferă un guvern pro-european. E clar că guvernul condus de Maia Sandu a îmbunătăţit relaţia între Bruxelles şi Republica Moldova. A fost un guvern în care UE a putut avea încredere şi care şi-a respectat angajamentele. Aţi văzut că şi relaţiile s-au dezgheţat şi asistenţa macrofinanciară a venit. UE nu va spune niciodată că vrea premier pe x sau pe y. Este prerogativul preşedintelui să desemneze, dar vă spun ce e bine, şi bine e o guvernare pro-europeană,” a declarat prin telefon, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, europarlamentarul român şi preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, Siegfried Mureşan.

Menţionăm că preşedintele ţării Igor Dodon a înaintat candidatura lui Ion Chicu la funcţia de premier.
​​​​

Amincim că guvernul condus de Maia Sandu a fost demis de Parlament, cu votul a 63 de deputaţi. Pentru demiterea Guvernului au votat deputaţii socialişti dar şi cei din fracţiunea PDM.
Similare
RECOMANDĂRI