Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Experţii susţin că problema gazelor naturale este serioasă, dar că ţine mai mult de politică decât de economie

Suntem în stare de alertă în sectorul de gaze naturale, dar asta nu înseamnă că vom rămâne fără energie termică. Experţii susţin că problema este serioasă dar ţine mai mult de politică decât de economie. Soluţii există iar acestea ar trebui puse în practică cât mai repede. Tot experţii confirmă că preţul va creşte, însă nu se ştie cu cât. Între timp, MoldovaGaz spune că astfel de crize au mai fost şi soluţii s-au găsit mereu.

Experţii în energetică recunosc că subiectul aprovizionării cu gaze naturale este sensibil şi complicat. Ei sunt siguri însă că vom avea gaz dar nu pot estima un preţ.

SERGIU TOFILAT, expert în energetică: „Ceea ce încearcă acum GazProm să impună autorităţilor noastre să treacă de la negocierile pe partea economică, preţul gazului, cantitaţi, la negocieri politice, pe careva cedări. Gazprom-ul vrea ca datoria malului drept, care e peste 700 şi ceva de milioane de dolari să treacă de la MoldovaGaz pe Guvern. Guvernul acum caută finanţare şi Energocom caută alte surse alternative de gaz în caz dacă nu ne vom înţelege cu GazProm, deci să nu rămânem la iarnă fără gaz. Gaz în principiu este, întrebarea este de pret”.

SERGIU UNGUREANU, expert în energetică: „Unica ce am putea face acum este să ne adaptăm situaţiei şi adaptarea înseamnă să încercăm să ne limităm şi să economisim consumul de gaz. Dacă este dat în exploatare şi deja este funcţional gazoductul Iaşi-Ungheni trebuie să fie folosit ca o salvare strategică”.

Experţii nu exclus şi situaţii limită.

SERGIU UNGUREANU, expert în energetică: „În cazul în care se va întrerupe livrarea cu gaz , criza energetică se va accentua în toate domeniile, probabil vom ajunge la deconectări de energie  lectrică şi livrarea acesteia doar pe grafiC”.

Moldova Gaz a anunţat că, în paralel cu negocierile, resposabilii de la Chişinău au cerut şi majorarea volumului de gaze naturale pentru luna octombrie, dar acest lucru nu s-a produs.

VADIM CEBAN, director MOLDOVA GAZ: „Aşa a fost la începutul şi sfârşitul anilor `90 şi în perioada de criză economică din 1998. Situaţia din 2005, 2006 şi 2009 nu a fost mai puţin problematică, când alimentarea cu gaz a Republicii Moldova era sub semnul întrebări sau risca să fie redusă. Vă asigur că Moldova Gaz face tot posibilul ca livrările să ajungă în ţară”.

Experţii spun că este greu de prognozat cât ar putea creşte preţul la gaze. Totul va depinde foarte mult de ce se întâmplă pe piaţa asiatică, zonă care a important multe resurse energetice şi a declanşat deficitul de gaze în Uniunea Europeană şi creşterea preţurilor. Gazul pe piaţa europeană se vinde în baza contractelor de lungă durata, cu preţul de 250-300 de dolari mia de metri cubi. Piaţa speculativa are o pondere mult mai mică, dar acolo preţurile ajung şi la o mie de dolari.
 
Similare
RECOMANDĂRI