FOTO.  Şeful Procuraturii Anticorupţie a ordonat subalternilor să comunice cu jurnaliştii doar prin intermediul Serviciului de presă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

FOTO. Şeful Procuraturii Anticorupţie a ordonat subalternilor să comunice cu jurnaliştii doar prin intermediul Serviciului de presă

După ce Procuratura Anticorupţie a adoptat o nouă strategie de comunicare cu presa, mai mulţi jurnalişti susţin că această instituţie le oferă informaţiile de interes public cu ţârâita. Procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie (PA), Viorel Morari, a emis un ordin, pe 5 martie, curent, potrivit căruia, subalternilor li se permite, ca excepţie, să interacţioneze direct cu reprezentanţii mass-media, doar cu acordul prealabil al procurorului vizat. În celelalte cazuri comunicarea are loc exclusiv prin intermediul serviciului de presă al instituţiei.

Purtătoarea de cuvânt a PA, Anastasia Mihălceanu, a explicat că acest ordin a fost emis astfel încât procurorii să se poată ocupa nemijlocit de obligaţiile lor, iar serviciul de presă să asigure interacţiunea cu jurnaliştii, scrie Media Azi.

„Lucrul procurorului nu constă în comunicare”

Potrivit ordinului semnat de Viorel Morari, comunicarea cu presa este asigurată de către Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al Procuraturii Anticorupţie cu scopul de a gestiona eficient relaţiile instituţiei cu publicul şi cu jurnaliştii, dar şi pentru uniformizarea practicii de difuzare a informaţiei de interes public.

„Interacţiunea directă a procurorilor în Procuratura Anticorupţie cu reprezentanţii mijloacelor de informare în masă este admisă ca excepţie, cu acordul prealabil al procurorului vizat”, se menţionează în ordinul PA.

„Procurorii trebuie să se ocupe de altceva decât de comunicarea de presă. Totuşi, când presa se intersectează cu procurorii în instanţele de judecată sau dacă noi avem o cauză de interes public şi trebuie neapărat să ieşim într-o conferinţă de presă, vorbesc procurorii”, a explicat pentru Media-azi.md Anastasia Mihălceanu.

Ordinul procurorului-şef a îngreunat munca jurnaliştilor

Victor Moşneag, jurnalist de investigaţie de la Ziarul de Gardă, susţine că acest ordin a îngreunat foarte mult munca jurnaliştilor care scriu despre procese de judecată pe fapte de corupţie. „Acum, pentru un jurnalist e aproape imposibil să discute cu un procuror din Procuratura Anticorupţie, pentru că toţi fac referire la acel ordin. Ba mai mult, procurorii nu discută cu jurnaliştii nici măcar atunci când sunt vizaţi direct, într-un articol. Deşi purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Anticorupţie încearcă să răspundă la solicitările jurnaliştilor, nu puţine sunt cazurile când nu reuşeşte, iar noi primim răspunsuri tardive la lucruri şi întrebări elementare”, a menţionat Victor Moşneag.

 

 

Similare