Gheorghe Balan are şanse să devină şeful IGP? Ce spune ministrul de Interne
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Gheorghe Balan are şanse să devină şeful IGP? Ce spune ministrul de Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, spune că Gheorghe Balan ar putea deveni şeful Inspectoratului General al Poliţiei doar dacă va trece rigorile concursului care va fi organizat din nou.

Năstase explică că interimatul lui Balan a fost prelungit până la concursul precedent, despre care spune că a fost unul foarte calitativ.

„Interimatul s-a prelungit până la un concurs, care a fost foarte şi foarte calitativ. Din păcate nu la fel de calitativi au fost cei care au depus actele şi nu au reuşit să treacă de concurs”, a menţionat Năstase.

Acesta a făcut un apel către oamenii din afara sistemului să-şi depună dosarele pentru a ocupa funcţia de conducere a IGP. Ministrul a mai declarat că s-a făcut multă speculaţie pe acest subiect, în urma căreia a avut de suferit şi această instituţie.

Şeful MAI a mai dat asigurări că poliţiştii care nu au respectat legislaţia în cazul tinerilor bătuţi în Parcul Catedralei îşi vor primi pedeapsa.

Acelaşi lucru îi aşteaptă şi pe poliţiştii care recent au condus în stare de ebrietate şi au accidentat o maşină parcată pe o stradă din Chişinău

La acelaşi subiect:

Poliţia confirmă: Bărbatul care a provocat un accident în sectorul Ciocana este angajat al Inspectoratului de Poliţie, avea o alcoolemie de 1,24
Similare
RECOMANDĂRI