Igor Dodon a stat la sfat cu episcopul de Bălţi şi Făleşti, care în 2016 a îndemnat credincioşii să nu voteze pentru Maia Sandu, deoarece "ea reprezintă un pericol pentru biserică"
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Igor Dodon a stat la sfat cu episcopul de Bălţi şi Făleşti, care în 2016 a îndemnat credincioşii să nu voteze pentru Maia Sandu, deoarece "ea reprezintă un pericol pentru biserică"

În preajma alegerilor locale, Preşedintele Igor Dodon a discutat situaţia social-politică din ţară cu un slujitor bisericesc care l-a susţinut la alegerile prezidenţiale, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel. Şeful statului a comunicat acest lucru pe pagina sa de facebook.

Potrivit Preşedintelui, în cadrul vizitei sale de lucru în zona de nord a ţării, în oraşele Bălţi, Ocniţa şi Edineţ, el s-a întâlnit cu episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel. Dodon l-a numit pe episcop, care, în 2016, a insultat-o pe actualul prim-ministru Maia Sandu, drept "unul dintre cei mai cunoscuţi şi cu autoritate membri ai Bisericii Ortodoxe a Moldovei".

"Am discutat cu episcopul Marchel despre situaţia socială şi cea politică din ţara noastră în ajunul alegerilor locale generale. Am fost unanimi în opinia că Moldova şi poporul ei au nevoie stringentă de stabilitate, dezvoltare continuă, colaborare cu partenerii externi atât din Vest, cât şi din Est, de protecţia valorilor tradiţionale şi de sprijinul multilateral al familiei, iar în fruntea oraşelor şi raioanelor ţării trebuie să fie oameni profesionişti, capabili să aibă grijă de fiecare persoană şi de fiecare stradă din ţara noastră", a scris Dodon, urându-i episcopului Marchel "succese şi ajutorul Domnului în activitatea sa pastorală".

Episcopul Marchel a fost unul dintre liderii unui grup de preoţi care a făcut agitaţie în favoarea lui Igor Dodon în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. El era deja cunoscut ca un oponent aprig al adoptării legii privind egalitatea de şanse şi al ratificării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

În cadrul unei conferinţe de presă din octombrie 2016, episcopul Marchel a îndemnat credincioşii să nu voteze pentru Maia Sandu, deoarece "ea reprezintă un pericol pentru biserică". De asemenea, el a numit-o "stearpă" pe actualul premier, care a luptat atunci împotriva lui Igor Dodon în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

În ianuarie 2017, Sandu l-a acţionat în judecată pe Marchel pentru că i-a insultat onoarea şi demnitatea. Ea a cerut 100 mii lei pentru repararea prejudiciului adus onoarei şi demnităţii şi a accentuat în faţa instanţei că discursul episcopului "a incitat populaţia să revină la discuţii sexiste şi denigratoare faţă de femei, reducând acestora rolul de soţie şi mamă".

Timp de doi ani, instanţele nu au examinat cererea Maiei Sandu. Abia la 5 martie 2019, Curtea de Apel Bălţi a stabilit că "discursul episcopului prezintă semne ale instigării la discriminare pe sex şi statutul marital al reclamantei Maia Sandu" şi l-a obligat să plătească 20 mii lei "drept despăgubire pentru prejudiciul moral". Episcopul Marchel a atacat decizia instanţei, dar la începutul lunii iulie Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărârea Curţii de Apel Bălţi.
 
Similare
RECOMANDĂRI