Igor Dodon consideră că România este un partener strategic al Republicii Moldova şi insistă pe o întâlnire oficială cu preşedintele Klaus Iohannis
Vizualizari:

Igor Dodon consideră că România este un partener strategic al Republicii Moldova şi insistă pe o întâlnire oficială cu preşedintele Klaus Iohannis

Aflat în Israel, la Forumul Mondial al Holocaustului, Igor Dodon a avut o întâlnire neoficială cu preşedintele Klaus Iohannis, în faţa căruia a reiterat că România este partenerul strategic al Republicii Moldova, propunând derularea unor evenimente comune la nivel de conducere de stat.

Într-un material video publicat pe pagina de Facebook, Igor Dodon a menţionat că a avutun schimb de opinii cu preşedintele Klaus Iohannis, precum şi o trecere în revistă a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova după căderea ultimului Guvern, instaurarea noului Guvern.

„Reiterez că consider că fraţii noştri de peste Prut sunt partenerii strategici ai Republicii Moldova”, a spus Igor Dodon.

În context, preşedintele Republicii Moldova a amintit că în 2020 se împlinesc 10 ani de la semnarea Acordului de parteneriat strategic cu România.

„I-am sugerat domnului preşedinte că ar fi binevenit să pregătim nişte evenimente împreună, la nivel de conducere a ţării. Repet, avem relaţii excelente între ţările noastre care trebuie aprofundate pe toate dimensiunile, şi economic, şi social. Avem mai multe proiecte care trebuie să fie implementate”, a spus Igor Dodon.



De menţionat este faptul că pe siteul oficial al preşedinţiei României nu există nicio menţiune referitoare la întâlnirea din Israel dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Igor Dodon.

Amintim că, de la preluarea funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon nu a avut nicio întâlnire oficială cu preşedintele Klaus Iohannis, de care nu a fost invitat la Bucureşti şi nici nu a răspuns invitaţiei de a vizita Chişinăul.
Similare
RECOMANDĂRI