Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ilan Şor a rămas fără salariul de deputat pentru că a lipsit nemotivat de la şedinţe

Ilan Şor, deputatul partidului politic care îi poartă numele, a rămas fără salariul de ales al poporului. Comisia juridică a Parlamentului a decis să-l lase pe Şor fără leafa de deputat, pentru că lipseşte de mai bine de cinci luni de la şedinţele plenare şi de la şedinţele comisiilor permanente. Colega de partid a fostului primar de Orhei, Marina Tauber, spune că Şor nu a venit în Legislativ pentru salariu, iar indemnizaţia lui de deputat era donată, până acum, în scopuri caritabile.

În prezent, regulamentul Parlamentului prevede că absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni de la trei şedinţe plenare sau ale comisiei permanente din care face parte, se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu. Absenţa fără motiv pe parcursul unei luni la patru sau mai multe şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente se sancţionează cu pierderea a 75% din salariu. În cazul lui Ilan Şor s-a aplicat sancţiunea completă – el nu mai primeşte indemnizaţia de deputat.
 
Decizia a fost luată cu votul tuturor membrilor comisiei juridice prezenţi la şedinţă.
 
Marina Tauber, secretarul fracţiunii partidului Şor din Parlament, spune că Ilan Şor nu s-a bazat niciodată pe salariul de deputat.
 
Salariul unui deputat în parlamentul Republicii Moldova este de puţin peste 11 mii de lei. Ilan Şor a părăsit Republica Moldova imediat după plecarea democraţilor de la guvernare. Potrivit şefului Interpol Moldova,  Şor s-ar afla în Israel.
Similare
RECOMANDĂRI