Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Imunizarea împotriva noului coronavirus cu vaccinul donat de România a început şi la Bălţi

Imunizarea împotriva noului coronavirus a început şi la Bălţi, unde au fost vaccinaţi primii medici. Acolo au ajuns 900 de doze de AstraZeneca, din totalul primelor 10 800 distribuite azi pe tot teritporiul Republicii Moldova. E vorba de prima parte a lotului de 21 de mii 600 de doze oferit de România.

Şeful departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă a fost primul om vaccinat din oraşul Bălţi. El s-a tratat de Covid acum câteva luni.

„Aţi aşteptat mult timp vaccinul? – Desigur, cu atât mai mult că am făcut covidul şi stiu ce înseamnă asta. Plus tratăm aceşti pacienţi şi ştim prin ce trec. Vaccinul ne va ajuta cât mai puţini pacienţi să avem”, a spus SERGHEI PCELA, şef ATI, Spitalul Clinic Bălţi.

Angajaţii din sistemul medical sunt convinşi că doar vaccinarea poate opri pandemia.

„Sunt foarte bucuroasă că am ajuns la ziua aceasta şi am primit această vaccină. Activând în secţia de terapie intensivă  şi pe mine personal am suportat această boală este într-adevăr foarte straşnic. De aceea îndemn toată lumea la vaccinare”, a spus SEVERIN ALINA, asistent medical Terapie Intensivă.

„Sunt bine sper să pun şi eu un pas la lupta împotriva covidului. 00:20 MUSCĂ 00:25 Am fost printre primii care s-au înscris în lista pentru vaccinaţi. îi ăndemn pe toţi să facă vaccinul”, a spus  SERGHEI ŢICU, medic, secţia reanimare.

„Vedem deja că o lume întreagă se vaccinează şi se vaccinează masiv. Vrem să fim şi noi în rând cu toată lume fiindcă asta e unica noatsră salvare. Eu cred că toată lumea are pe cineva din rude cunoştinţă care trec sau au trecut prin boală şi au trecut cu grave consecinţe”, a spus MARIA NEAMŢU, şef departament Pediatrie.

Medicii de la Bălţi au mulţumit României pentru vaccinuri şi au spus că le urmează exemplul.

„Noi ştim că de acolo ne vine ajutorul care îl avem astăzi şi l-am primit şi este aşteptat de atâta timp. Sperăm foarte mult să oprim şi noi tot acest proces. Cel puţin în rândul cadrelor medicale. Deoarece de forţele colegilor avem nevoie pentru a salva oamenii”, a spus ALA CONDREA, vicedirector Spitalul Clinic Bălţi.

Corespondentul TVR Moldova este şi angajat al Spitalului Clinic din Bălţi, şi a fost între primii locuitori ai municipiului care s-au vaccinat.

„Fiind colaborator al spitalului am decis să mă vaccinez şi eu. Sunt pentru vaccin şi vă îndemn şi pe voi. Nu este deloc dureros aşa dar, această procedură este destul de interesantă”, a spus MIHAELA PETROV, angajat spitalului Clinic Bălţi.

„Avem posibilitate să vaccinăm toţi lucrătorii medicali din prima linie anume unitatea primiri urgenţă, centrul covid, secţiile de ATI, adică zonele unde pericolul este cel mai mare de contaminare a lucrătorilor medicali. Am primit primele 600 de doze, avem înscrişi un număr de peste 400 de colaboratori medicali”, a declarat VLADIMIR PASCARU, şef departament Terapie Spitalul Clinic Bălţi.

Din cele 10 800 de doze distribuite astăzi în spitalele din Republica Moldova, 1 800 au fost oferite lucrătorilor medicali din regiunea transnistreană.
 
Similare
RECOMANDĂRI