În perioada ninsorilor abundente recente, circa 13.000 de cetăţeni au sunat la 112
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În perioada ninsorilor abundente recente, circa 13.000 de cetăţeni au sunat la 112

În perioada ninsorilor abundente, din zilele 10-12 ianuarie, la numărul unic 112 au fost recepţionate aproape 13 mii de apeluri. Cifra este cu aproape trei mii mai mare decât în zilele fără precipitaţii. Pentru a face faţă numărului mare de solicitări, în această perioadă a fost suplinit numărul de angajaţi.

Potrivit datelor, 70% din toate apelurile de urgenţă primite la numărul 112, reprezintă solicitări ale ambulanţei. De asemenea, statistica realizată de Serviciul 112 arată că din numărul total de solitări la numărul unic de urgenţă, 68 % sunt apeluri non urgente. „Echipele de intervenţie asigură întotdeauna un nivel ridicat de acordare a asistenţei medicale victimelor. Cu regret sunt cazuri când apelantul solicită ambulanţa în situaţii non-urgente, fapt ce împiedică organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă majoră, în care fiecare minut de întârziere poate fi decisiv”, a menţionat vice-directorul Constantin Gorincioi.

Potrivit ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a întreprins o vizită de lucru la Serviciului Naţional Unic pentru Apelurile de Urgenţă 112, serviciile de urgenţă trebuie să conlucreze cu lucrătorii rutieri.

„Îndemn reprezentanţii Administraţiei de Stat a Drumurilor să intervină imediat când le este solicitat ajutorul de echipajele de salvare. Am demonstrat şi în acest an că în echipă reuşim mai rapid să acţionăm în unele cazuri de urgenţă şi trebuie să continuăm să ne ajutăm reciproc”, a precizat ministrul.
 
Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 a devenit operaţional în Moldova în iulie 2018. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în Moldova şi întreaga Uniune Europeană. Acesta are drept scop filtrarea apelurilor de urgenţă şi reducerea timpului de intervenţie a Serviciilor Specializate de Urgenţă (SSU). 
 
Similare
RECOMANDĂRI