Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În plină pandemie, preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, trimite 75 de militari basarabeni la parada de la Moscova

În plină pandemie, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, trimite 75 de militari basarabeni la parada de la Moscova. Federaţia Rusă este printre lideri mondiali la numărul de cazuri confirmate, iar mii de ostaşi ruşi sunt în carantină sau autoizolare. Fostul ministru al Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru, l-a acuzat pe şeful statului că expune militarii la riscuri foarte mari. Preşedinţia nu a comentat acuzaţiile.

După 10 ani de absenţă, militarii Armatei Naţionale vor defila din nou la Moscova. 

ALA DIACONU, serviciul de presă al Ministerului Apărării: "La indicaţiile comandantului suprem al forţelor armate Igor Dodon, 75 de militari din garda de onoare vor participa la parada din 24 iunie, care va avea loc în Piaţa Roşie din Moscova". 

Decizia preşedintelui Dodon a fost dur criticată de fostul ministrul al Apărării, Anatol Şalaru. 

ANATOL ŞALARU, fost ministru al Apărării: "Dodon, prin decizia de a trimite 75 de militari de-ai locului la Moscova. El expune soldaţii Armatei Naţionale la infectarea cu COVID-19. Fiindcă este cunoscut faptul că Rusia este campioană la infectări. Încă odată se confirmă faptul că Dodon este pudelul lui Putin, care execută imediat comenzile date de stăpân. Este cunoscut faptul că liderii mondial au refuzat participarea la această paradă. MUSCA  Prin decizia lui, Dodon jigneşte zecile de mii sau chiar sutele de mii de victime deportate şi ucise de ruşi, dar mai ales scuipă pe morţii din războiul transnistrean". 

Un alt fost ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, a menţionat mai multe motive pentru care Igor Dodon şi cei 75 de militari basarabeni nu ar trebui să meargă la paradă.

VIOREL CIBOTARU, fost ministru al Apărării: "Deci situaţia reală cu pandemia, contextual geopolitic, geo-istoric şi de vicinătate şi al treile cât ne costă organizatoric lucrul acesta, care sunt toate greutăţile având în vedere toate circumstanţele. Eu m-aş reţine de orice participare şi declaraţii".  

Serviciul de presă al preşedintelui nu a răspuns la telefon pentru a comenta afirmaţiile foştilor miniştri ai Apărării.

Reamintim că la mijlocul lunii aprilie, aproape 15 mii de militari ruşi au fost plasaţi în autoizolare, după ce unii dintre ei au fost confirmaţi pozitiv la coronavirus. În prezent, Federaţia Rusă este printre lideri mondiali la numărul de cazuri confirmate. 
 
Similare
RECOMANDĂRI