Interdicţia de a exporta măşti medicale a fost prelungită până pe 15 iulie
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Interdicţia de a exporta măşti medicale a fost prelungită până pe 15 iulie

Interdicţia de a exporta măşti medicale a fost prelungită până pe 15 iulie, potrivit unei decizii aprobate miercuri de către Guvern.

Potrivit radiochisinau.md, viceprim-ministrul, Sergiu Puşcuţa, ministrul Finanţelor a precizat că proiectul a fost elaborat ca urmare a răspândirii pe teritoriul Republicii Moldova a virusului COVID-19 şi a creşterii numărului total al cazurilor confirmate.

În funcţie de evoluţia situaţiei, Guvernul urmează să revină asupra perioadei de aplicare a acestei interdicţiei.

Ministrul Finanţelor a informat că pe parcursul săptămânii trecute au fost efectuate 61 de controale în care s-a verificat corectitudinea stabilirii adaosului comercial şi doar într-un singur caz s-au depistat încălcări.

Similare
RECOMANDĂRI