Întrevedere între Ambasadorul României la Chişinău şi ministrul Educaţiei. Intensificarea relaţiilor de cooperare dintre România şi R. Moldova, pe agenda discuţiilor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Întrevedere între Ambasadorul României la Chişinău şi ministrul Educaţiei. Intensificarea relaţiilor de cooperare dintre România şi R. Moldova, pe agenda discuţiilor

Intensificarea relaţiilor de colaborare cu România în domeniile educaţie, tineret, sport şi cercetare a fost principalul subiect discutat în cadrul unei întrevederi de astăzi, 15 octombrie, a ministrului Anatolie Topală cu E.S. Daniel Ioniţă, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova.

Oficialii au abordat noile perspective de colaborare în domeniile de competenţă ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reieşind din proiectele implementate până în prezent. În acest context, au fost menţionate principalele proiecte/programe realizate cu suportul României, în special, cele din domeniul educaţiei - renovarea grădiniţelor, donaţiile de autobuze şcolare, susţinerea mobilităţii academice, proiectul taberelor de vară pentru copii, proiectele de asistenţă metodică şi metodologică din partea României ş.a.
 
Oficialii au mai discutat despre disponibilitatea părţilor de a reactualiza şi semna unele tratate pe domeniile de competenţă, printre care: Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice; Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării al României în domeniile cercetării, dezvoltării şi inovării şi Protocolul de colaborare dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova şi  Ministerul Educaţiei al României pentru perioada 2021–2025.
Similare
RECOMANDĂRI