Ion Sturza: Astă noapte s-a negociat intens în beciul de la Condriţa şi în garsoniera de la Buiucani
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ion Sturza: Astă noapte s-a negociat intens în beciul de la Condriţa şi în garsoniera de la Buiucani

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova ion Sturza susţine că noaptea trecută s-a negociat intens în beciul de la Reşedinţa de Stat de la Condriţa şi în garsoniera premierului de la Buiucani.

1. Funcţiile de procuror general şi prim-adjunct vor fi ocupate prin rotaţie pe o perioadă de 6 luni de domnii Gribincea şi Stoianoglo.
Ambii au fost declaraţi apţi profesional şi integri.

2. Prioritatea domnilor Gribincea şi Stoianoglo va fi investigarea dosarelor de rezonanţă: uzurparea puterii în stat, furtul miliardelor, concesionarea aeroportului, privatizările ilicite, inclusiv Air Moldova, gestionarea frauduloasă a averii de stat (Moldtelecom, Calea Ferată,
Metalferos etc.). În termen de 10 zile se va prezenta un plan concret de acţiuni.

3. Se vor face demersurile necesare pentru aducerea în ţară a domnilor Plahotniuc şi Şor, actualmente investigaţi pentru crime grave împotriva poporului.

4. Se va legifera independenţa procesuală a procurorului de caz.

5. Toate numirile importante din nomenclatura preşedinţiei, parlamentului şi guvernului (lista începe cu CACAVM), cu excepţia celor politice, se vor face pe criterii de profesionalism şi integritate, prin consens, respectându-se paritatea de opinii şi mecanismul utilizat la alegerea procurorului general. Criteriile şi mecanismele de implementare urmează să fie stabilite de comun acord.

6. Se revine la formatul săptămânal de discuţii pe temele majore în coaliţie şi la nivel instituţional.

7. Se declară stare de urgenţă în sectorul energetic pentru a evita o întrerupere de livrare de gaz către populaţie pe timp de iarnă.

8. Soluţionarea conflictului transnistrean nu este o prioritate de moment. Se vor face demersuri de a păstra statu-quoul actual şi un regim de securitate solid.

9. Se vor depune eforturi diplomatice pentru a organiza o vizită a domnului Dodon la Bucureşti şi a doamnei Sandu la Moscova.

10. În perioada activităţii coaliţiei, mijloacele de informare în masă afiliate politic părţilor vor fi monitorizate de un consiliu independent, altul decat CA.

11. Se vor limita în măsura posibilităţilor atacurile şi criticile nefondate la adresa partenerilor de coaliţie.

12. PSRM nu înaintează moţiune de încredere a guvernului şi nu susţine alte moţiuni pe perioada mandatului.

13. Guvernul anulează decizia de asumare a răspunderii pe tema legilor justiţiei.

14. Toate iniţiativele cu privire la legile justiţiei trebuie să respecte Constituţia, angajamentele internaţionale şi bunul-simt. Cele mai importante vor primi avizul prealabil al Curţii Constituţionale şi după caz al Comisiei de la Veneţia.

15. Nu se vor iniţia schimbări legislative cu impact conjunctural.

Partea secretă a înţelegerilor:

Pe perioada mandatului, nu se vor investiga personal, dar nici membrii familiilor (cu excepţia cazurilor grave cu rezonanţă mare, ex. trădare de patrie) domnilor Dodon, Năstase şi doamnelor Greceanîi şi Sandu.

Să ne ajute Dumnezeu! Cine daca nu el?!, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.

Similare
RECOMANDĂRI