Italia a prelungit perioada restricţiilor de intrare pe teritoriul ţării, inclusiv pentru cei din Republicii Moldova
Vizualizari:

Italia a prelungit perioada restricţiilor de intrare pe teritoriul ţării, inclusiv pentru cei din Republicii Moldova

Premierul Italian a semnat ieri un Decret lege, prin care au fost prelungite, până la 31 iulie 2020, măsurile de siguranţă, inclusiv cele de intrare pe teritoriul Italiei.

Astfel, până la 31 iulie, rămân în vigoare reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele ţări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia şi Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.

De asemenea, sunt suspendate zborurile directe şi indirecte către şi dinspre ţările indicate. Restricţiile respective se referă şi la transportul terestru.

Ca excepţie de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetăţenilor italieni, statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino şi Statului Vatican, care au reşedinţă/domiciliu în Italia. Aceştia pot intra în ţară, cu completarea unei declaraţii/autocertificare şi doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.

Italia va permite în continuare în mod liber călătoriile către şi dinspre următoarele state:

- statele membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria), state părţi la Acordul Schengen (state non-UE părţi la Schengen Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Andorra, Principatul Monaco, Republica San Marino şi Statul Vatican (cu excepţia cazurilor în care provin din ţări din care intrarea în Italia este temporar interzisă). Cei care intră din aceste ţări nu trebuie să justifice motivele călătoriei şi nu sunt supuşi obligaţiei de izolare fiduciară timp de 14 zile la intrarea în Italia;

- rezidenţii din Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Republica Coreea, Thailanda, Tunisia, Uruguay (cu excepţia cazurilor în care provin din ţări din care intrarea în Italia este temporar interzisă). În aceste cazuri, nu mai este necesar să se justifice motivele călătoriei, însă rămîne în vigoare, obligativitatea de petrecere a 14 zile de carantină;

- cetăţenii statelor membre ale UE, statele părţi la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, străini care au reşedinţa într-unul din aceste ţări şi membrii familiilor acestora (soţi, concubinii, partenerii de concubinaj, copii dependenţi sub vârsta de 21 de ani, ascendenţi dependenţi), la fel cu obligativitatea de a petrece 14 zile e autoizolare.

Similare
RECOMANDĂRI