La Chişinău ar putea fi deschis Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La Chişinău ar putea fi deschis Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect

Posibilitatea deschiderii în Republica Moldova a unui Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect (UNOPS) a fost discutată de către secretarul de stat Tatiana Molcean în cadrul întrevederii cu directorul Oficiului UNOPS, James Provenzano.

Interlocutorii au examinat posibilitatea deschiderii unui oficiu al UNOPS în Republica Moldova, inclusiv diferite aspectele de ordin juridic legate de acest subiect. În context, reprezentantul UNOPS a descris oferta programatică a acestei structuri ONU şi a conturat domeniile în care această ar putea acorda asistenţă concretă Republicii Moldova.

Secretarul de stat Tatiana Molcean a exprimat interesul de principiu al autorităţilor R. Moldova pentru consolidarea prezenţei ONU în Republica Moldova şi pentru continuarea discuţiilor legate de instituirea oficiului respectiv la Chişinău.

Notă: Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect reprezintă o entitate a sistemului de dezvoltare ONU, creată în 1973. UNOPS este specializat în acordarea serviciilor de proiect structurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi guvernelor în domenii precum apă şi sanitaţie, infrastructură şi telecomunicaţii.

Similare
RECOMANDĂRI