Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La Hînceşti a fost inaugurat primul izolator modern: saltele ortopedice, aer condiţionat şi... muzică

La Hînceşti a fost inaugurat primul izolator modern, cu camere video de supraveghere, paturi metalice cu saltele ignifuge, baie, aer condiţionat şi chiar muzică. In nou arest vor putea fi plasaţi 13 persoane, atât din raionul Hânceşti, cât şi din Ialoveni. Ei vor avea condiţii europene de cazare pina vor ajunge in penitenciar.

Izolatorul de detenţie preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Hînceşti şi-a sistat activitatea acum şapte ani din cauza condiţiilor inumane care erau în celule.

Nemneaţu Victor e de 20 de ani în poliţie si spune că era o glumă între angajati pentru că toti se simţeau la serviciu ca in detenţie.

„Izolatorul era mic avea 10 celule în care se deţineau în fiecare şi câte 20 şi 30 de persoane în condiţii inumane, nu degeaba Moldova era condamnată la CEDO pentru tratamentul inuman şi degradant aflat în custodia poliţiei”, spune şeful Secţiei de Coordonare Operaţională.

Acum însă lucrurile arată altfel. Biroul santinelei este modern, iar în izolator este şi punct medical unde arestaţii vor primi ajutor în caz de necesitate.

În fiecare celulă sunt instalate butoane de urgenta.
 
Irina Mihailici, reporter TVR MOLDOVA: „În izolator au fost create cinci celule. În prima vor ajunge persoanele cu dizabilităţi sau cele care au fobii de locuri închise. În cea de-a doua celulă vor sta minorii care au încălcat legea, iar în cea de-a treia femeile, aici lipsesc şi gratiile de la uşă. În ce-a dea patra bărbaţii cu recidivă. Ce-a mai încăpătoare este ultima celulă, aici vor putea sta cinci reţinuţi. Mai avem şi paturi metalice şi saltele antiincendiare”.

Şi pentru a reduce riscul de lovituri, în toate celulele colţurile au fost rotunjite.

Până acum toţi arestatii erau duşi în izolatorul din Chişinău.

„Cheltuielile pentru transportarea deţinuţilor Hînceşti - Chişinău se dublau poate pe alocuri se şi triplau, a doua la mînă este şi aspectul de creare a condiţiilor benefice deţinuţilor”, spune Lilian Luca, şeful Inspectoratului de Poliţie Hînceşti.

„Cazul Brăguţa a fost unul reprezentativ şi noi am tras acele concluzii şi nu în zadar toate celulele au camere video de supraveghere, este acel monitor”, spune Ianuş Erhan, secretar de stat la MAI.

Renovarea izolatorului a costat peste 5 milioane de lei, bani oferiţi de Uniunea Europeană in programul pentru reforma poliţiei. Până la sfîrşitul anului 2020, în Republica Moldova, vor fi renovate 15 izolatoare de detenţie preventivă.
Similare
RECOMANDĂRI