Liderii G7 se reunesc pentru a discuta invazia din Ucraina. Volodimir Zelenski va participa la discuţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Liderii G7 se reunesc pentru a discuta invazia din Ucraina. Volodimir Zelenski va participa la discuţii

Liderii grupului naţiunilor celor mai industrializate, G7, se reunesc duminică în videoconferinţă, în timpul căreia este de aşteptat ca îngrijorările privind invazia Rusiei în Ucraina să reprezinte punctul central al întâlnirii, transmite dpa.

Totodată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să intervină în cadrul evenimentului online pentru a-i informa pe liderii Regatului Unit, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei şi SUA despre situaţia din teren.

Există informaţii potrivit cărora preşedintele american Joe Biden ar putea dori să discute despre sancţiuni suplimentare impuse Rusiei. Germania deţine în acest an preşedinţia G7, aminteşte AFP. Aceasta este a treia reuniune a G7 de la începutul anului.

„Ziua de 8 mai este o dată istorică ce marchează sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa care a provocat teroare, distrugere şi moarte în Europa", a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Olaf Scholz, care a apreciat că războiul din Ucraina face „coeziunea în cadrul G7 (...) mai importantă ca oricând", transmite Agerpres.

Deocamdată nu există detalii cu privire la ora la care va avea loc reuniunea, iar organizatorii au anunţat că pe agenda discuţiilor şi-ar putea face loc şi alte teme.

Reuniunea G7 se desfăşoară în ajunul paradei militare dedicate zilei de 9 mai în Rusia, care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Armata rusă a efectuat sâmbătă în Piaţa Roşie din Moscova ultimele repetiţii pentru tradiţionala defilare militară, în prezenţa unor militari care au participat la ofensiva din Ucraina.

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, invocând abuzuri asupra etnicilor ruşi pe teritoriu ucrainean şi promiţând să demilitarizeze şi „denazifice" ţara vecină. Puternica rezistenţă ucraineană a împins forţele ruse către est, dar Rusia nu pare să dea semne că are de gând să pună capăt unui război despre care a insistat că nu-l va începe timp de luni bune înaintea atacului, notează dpa.

Similare
RECOMANDĂRI